Maine, selectionata Stejarii Bucuresti va juca in deplasare cu Bourgoin al cincilea meci din actuala editie a Challenge Cup. Cu doar o victorie pana acum si doua puncte primite bonus defensiv, rugbystii romani ocupa locul trei in grupa, cu doua puncte mai mult decat italienii de la Parma, cu care ne vom duela in ultima etapa pentru evitarea ultimului loc. Meciul de maine a fost la un pas sa fie anulat din cauza zapezii abundente, dar organizatorii au reusit ieri sa curete terenul. Astfel, partida se va juca pe un teren inghetat, pe care va conta mult forta pachetelor de inaintare, ceea ce ar putea sa ne avantajeze. In meciul de la Bucuresti, disputat la sfarsitul anului trecut, francezii ne-au invins greu, cu 21-19, asa ca ne putem astepta la un rezultat bun la Bourgoin.
Tinand cont ca multi dintre rugbystii care vor evolua maine vor juca si pentru echipa nationala, putem spune ca in Franta va fi o buna repetitie pentru primavara de foc care ne asteapta. Intre 6 februarie si 20 martie, Romania va juca meciurile-retur din Cupa Europeana a Natiunilor. Tinand cont ca deocamdata ocupam doar pozitia a patra in clasament, trebuie sa castigam toate partidele, chiar daca vom juca cu Rusia si Portugalia in deplasare. Doar asa tricolorii vor putea sa termine pe unul dintre primele trei locuri si sa ajunga la Cupa Mondiala din 2011. Daca primele doua locuri aduc calificarea directa, echipa de pe locul trei va juca in baraj. Primul meci va fi cu Tunisia, care ne-a batut recent la U23 cu 15-7, iar in cazul unei victorii va urma partida decisiva, disputata pe teren neutru, cu invingatoarea dintre Uruguay si echipa clasata pe locul doi in Asia. Cum cel mai probabil sud-americanii vor castiga, in cazul in care vom ajunge si noi in ultima faza a recalificarilor, ne asteapta un meci greu, asa cum a fost si cel castigat la limita de Stejari la Bucuresti, 17-11 in IRB Nations Cup. Daca vom ajunge la Cupa Mondiala dupa recalificari, vom juca in Grupa B, alaturi de Argentina, Anglia, Scotia si echipa care va termina prima in CEN.