25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalONU, la Damasc, pentru criza refugiaților

ONU, la Damasc, pentru criza refugiaților

Lowcock și-a început prima sa vizită în această ţară distrusă de războiul regimului Assad împotriva propriului popor, care s-a revoltat în 2011 împotriva clanului guvernant.

În timpul misiunii de trei zile, oficialul ONU va avea întrevederi cu membri ai guvernului sirian şi cu „alţi factori de decizie din ţară”, referire, probabil, la rușii prezenți de partea regimului Assad, dar și cu „reprezentanţi ai agenţiilor umanitare”.

Nicio agenție umanitară, în afară de cele relaționate cu regimul dictatorial de la Damasc, nu și-a anunțat participarea la o asemenea întrevedere. Peste o sută de agenții umanitare au întrerupt colaborarea cu agențiile Națiunilor Unite, din cauza colaborării organizației internaționale axată pe apărarea drepturilor omului cu regimul care a generat și încă generează cea mai mare criză umanitară de după Al Doilea Război Mondial.

Lowcock este aşteptat să evalueze actualul răspuns umanitar la criza siriană şi să discute în ce fel ar putea fi îmbunătăţite accesul şi livrarea de ajutoare pentru mai mult de 13 milioane de oameni care au nevoie de ajutoare de bază în Siria, inclusiv persoane aflate în zone asediate chiar de regim.

În ultimele săptămâni, regimul Assad și Rusia au reluat bombardamentele asupra provinciei Idlib, liberă de ani de zile de regimul criminal, ucigând zeci de civili și generând o nouă criză umanitară.

Zeci de mii de oameni din această provincie au ales să plece, dar nu se știe în ce direcție, pentru că nu pot ieși din Siria.

 

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă