Pe 22 decembrie 1989 "Epoca de Aur" se prabusea in timp ce Nicolae Ceausescu se ridica cu elicopterul de pe sediul CC. Un analist american, consultat de CIA, explica faptul ca tocmai iluzia dictatorului, aceea ca era invincibil, a dus la imposibilitatea regimului de a restabili controlul. Pe acest fond, in strada lucrurile au degenerat. In tara si in Bucuresti, revolta se amplifica si oamenii mureau impuscati pentru ca se ridicasera impotriva regimului.
In paralel, in spitale se nasteau asa-numitii copii ai Revolutiei. Doi dintre bebelusii de atunci, Adriana si Alexandra, au venit pe lume pe 22 decembrie 1989, dar au inteles inca de mici ca ziua lor de nastere nu este ca oricare alta. Si asta fie din mirarea celorlalti cind aflau de o asemenea coincidenta, fie dintr-o felicitare, trimisa pe 22 decembrie 1990 de catre noul presedinte, Ion Iliescu, la aniversarea unui an de Revolutie si de viata.
Dupa 20 de ani, mama uneia dintre cele doua tinere povesteste insa ca, in decembrie 1989, nasterea intr-un spital bucurestean devenise o aventura inimaginabila: gravida a fost lasata de medici pe masa de nasteri pentru ca la televizor se transmitea fuga lui Ceausescu, iar numarul bebelusilor veniti pe lume era concurat de cel al persoanelor impuscate in strada si aduse cu ambulanta la spital.
"Cand eu ma nasteam se murea pentru a gandi liber"
In timp ce pe strazile Bucurestiului revolta se amplifica si mureau primii oameni, in spitale se nasteau asa-numitii copii ai Revolutiei.
Intreband medicii din maternitati aflati de garda in zilele fierbinti ale lui decembrie ’89, dar si reprezentantii generatiei care anul acesta implineste 20 de ani, Romania libera a gasit doua tinere sosite pe lume pe 22 decembrie 1989.
Intamplator, Alexandra si Adriana reprezinta doua destine carora Revolutia le-a dat un alt sens. In timp ce Alexandra provine dintr–o familie de rand, Adriana este nimeni alta decat nepoata fostului sef al Directiei a V-a a Securitatii, gen. Marin Neagoe.
Adriana Neagoe s-a nascut in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, la ora 0.00, la Spitalul Elias. S-a nascut prin cezariana, astfel ca ora venirii pe lume a Alexandrei a putut fi aleasa – una rotunda. Prietena ei, Alexandra Stamate, este si ea "copil al Revolutiei". S-a nascut 12 ore mai tarziu, dar la Spitalul Caritas. Din povestirile mamei sale, Alexandra stie ca, in zilele acelea, in spital se vehiculau zvonuri despre atacuri cu bombe si un cuvant straniu: "teroristi". Ceea ce se putea vedea insa erau ranitii adusi la Caritas, spitalul fiind aproape de centru. "Din cate am aflat, erau toti speriati, dar mama nu realiza ce se intampla, caci tocmai nastea", spune Alexandra. Cele doua prietene spun ca au constientizat destul de devreme ca ziua lor de nastere are o incarcatura istorica: "Mi-am dat dat seama ca nu e o zi ca oricare alta, pentru ca toata lumea te intreaba cand e ziua ta si tu zici: «21 decembrie 1989». La raspunsul asta, toti scapa, inevitabil, cate o exclamatie si zic: «Vai de mine, esti nascuta chiar de Revolutie!»".
Referitor la cat de mult le-a marcat aceasta coincidenta, fetele au pareri diferite. "Uite, apropo de vot, ca tot au trecut alegerile, m-a intrigat absenteismul. Multa lume zice ca nu merge sa voteze pentru ca n-are cu cine. Eu tin sa merg la vot, pentru ca in mintea mea persista faptul ca, atunci cand eu ma nasteam, mureau niste oameni pentru dreptul de a gandi liber, de a vota liber etc. si atunci, de ce sa-mi bat joc de chestia asta?! In stilul asta, pot zice ca da, m-a marcat", marturiseste Adriana. Alexandra nu crede insa sa o fi marcat in vreun fel. "Pe mine nu cred ca m-a marcat. Netraind in comunism, n-am putut sa fac o comparatie, decat din ce mi-au povestit parintii. Poate doar ideea ca atunci s-au luptat pentru un viitor mai bun pentru noi."
"In mainile noastre sta posibilitatea de a schimba ceva"
Tot din spusele rudelor lor, Adriana si Alexandra povestesc ca nu au fost probleme la externarea din spital a celor doua mamici in zilele de decembrie 1989, caci lucrurile se mai potolisera. "La mine a fost o situatie mai complicata: tata si bunicul au fost inchisi, pentru ca lucrau amandoi pentru Securitate. Bunicul, Marin Neagoe, a fost, mai exact, seful Directiei a V-a a Securitatii si tata tot ceva de genul, nu mai stiu exact, pentru ca el s-a sinucis cand eram eu mica. Deci din spital a venit bunica sa ne ia pe mama si pe mine. Dar nu s-a intamplat nimic deosebit", povesteste Adriana. Despre valul de antipatie care s-a revarsat asupra lucratorilor Securitatii tanara vorbeste nuantat. "Bunicul meu a scapat usor, pentru ca el a dat ordin sa nu se traga asupra celor care erau pe strada, chit ca el era langa Ceausescu cand se intamplau toate astea, dar el a preferat sa ia partea buna a lucrurilor", adauga Adriana.
Alexandra spune ca a aflat ca la externare se mai calmasera lucrurile pe strada, incat nu s-a intamplat nimic deosebit. Astazi, Adriana lucreaza in presa, ca fotoreporter, iar Alexandra este studenta la Drept, in anul al II-lea. De ce a ales Adriana sa lucreze in presa? "Din naivitatea mea ca presa ar putea sa schimbe lumea. Cunosti foarte multi oameni, ai sansa sa vezi oamenii politici si altfel de cum apar ei la televizor. Sa fii informat si constient de ce se intampla in jurul tau mi se pare un lucru extrem de important. Ceea ce in comunism nu se putea", explica Adriana. Au avut tentative de a pleca in strainatate, dar pana la urma au preferat sa ramana acasa. "Am vrut sa plec, dar doar pentru a lucra o anumita perioada de timp. Ma gandesc ca, daca aici nu ma ajuta nimeni, de ce m-ar ajuta cineva intr-o tara straina?!", spune Alexandra.
Si Adriana a plecat o perioada in Italia, de unde s-a intors convinsa ca a fost pentru ultima oara: "Imi uram oarecum tara inainte sa plec, acum ceva timp, in Italia pentru cateva luni si, cand am vazut ca aia imi faceau tara de doi lei, am descoperit ca sunt patrioata. Pana la urma, in mainile noastre sta posibilitatea de a schimba ceva".
"Eram in sala de nasteri cand a fugit Ceausescu"
Mama Alexandrei, Morela Stamate, a fost internata la Spitalul Caritas in dimineata zilei de 22 decembrie, la ora 7.00. A sunat la Salvare, care a venit destul de repede, ceea ce o surprinde pe femeie si in ziua de azi. "Pana la spital, din masina, am vazut lumea pe strada, dar nu realizam ce se intampla. Pentru ca, desi incepuse sa se spuna ca e posibil ca Ceausescu sa cada, eu eram asa de indoctrinata ca nu imi venea sa cred", spune Morela Stamate. Au urmat cateva ore de chin in sala de travaliu, iar la 12.30 a venit momentul cel mare. "Au scos copilul, l-au dus in salon, iar pe mine m-au lasat acolo necusuta, caci au fugit cu totii spre un televizor. Mi-au spus sa stau linistita, ca a fugit Ceausescu si ca se duc sa vada si ei scena respectiva. Am ramas pe masa, ca n-aveam de ales, si apoi au venit si m-au cusut. Erau toti bucurosi, asistentele plangeau, dar eu chiar nu realizam ce se intampla."
"S-a vehiculat zvonul ca teroristii ne vor omori bebelusii"
In seara zilei de 22 decembrie gluma a inceput sa se ingroase. La spital erau adusi de pe strada tot mai multi oameni raniti prin impuscare. Printre paciente s-a instalat panica. De aici si pana la punerea in functiune a generatorului de zvonuri a fost doar un pas. "Una dintre primele masuri luate de personalul medical a fost sa camufleze geamurile saloanelor in care erau bebelusii cu niste perdele inchise la culoare, apoi au stins luminile. Apoi, pe noi ne-au trimis din saloane… Erau niste anticamere la saloanele bebelusilor, unde alaptam noi, mamele, si ne-au pus sa stam acolo cu bebelusii in brate. La un moment dat, chiar s-a spus ca ar trebui sa-i luam cu noi in saloane, pentru ca s-ar putea sa-i ucida teroristii, pentru ca deja se vehicula cuvantul «terorist», pe care pana atunci nu-l auzisem." Teoria cu teroristii a mers pana intr-acolo incat s-a spus ca ar fi suiti in cabinele unor macarale foarte inalte, aflate chiar langa spital, si ca urmau sa traga de acolo.
Daca in randul pacientelor domnea teama, doctorii si asistentele erau in al noualea cer. "Personalul era emotionat de bucurie. Ei isi dadeau seama mai bine ce se intampla, intrucat aveau acces la un televizor. Noi, mamicile, eram foarte panicate, caci nu puteam sti ce se intampla, mai veneau ai nostri sa ne viziteze si ne mai povesteau. Cel putin eu eram asa de indoctrinata ca nu puteam sa cred ca Ceausescu poate pica. Mie chiar imi parea rau cand, inainte de 20 decembrie, au spus la televizor ca forte din afara vor sa ne distruga tara si echilibrul. Poate ca daca n-ar fi cazut in modul asta comunismul, eu mi-as fi dat seama foarte tarziu in ce cusca traiam." Dupa cinci zile de spitalizare, Morela Stamate a plecat cu fetita acasa, lucrurile se mai relaxasera si n-au intampinat probleme pe drum.
Intre timp Alexandra Stamate a implinit 20 de ani. Tanara spune ca ceea ce a ajutat-o sa inteleaga ca este un copil mai special a fost o bucata de hartie dactilografiata la masina de scris: felicitarea primita de la Ion Iliescu. "La un an de la nastere, Ion Iliescu mi-a trimis o hartie rupta, veche, gen felicitare, pe care banuiesc ca o trimisese tuturor celor nascuti pe 22 decembrie, in care mi se spunea ca m-am nascut intr-o zi mare, in care tara a dat o noua pagina in istorie. Iar prin clasa I, cand invatasem sa citesc, am vazut ce scria acolo. Nu m-a impresionat foarte tare gestul lui Iliescu pentru ca, daca intr-adevar ii pasa, imi trimitea niste lapte, scutece etc." Adriana nu a primit felicitarea cu pricina, dar l-a intalnit peste ani, intamplator, pe Ion Iliescu. "I-am zis fata in fata ca sunt nascuta de Revolutie. El insa a scapat un «Ce frumos!» si «Hai sa facem o poza». si cum m-a vazut asa m-a uitat."
Concluziile unui analist consultat de CIA: "Petarda fericirii noastre" nu a existat
Organizarea mitingului din 21 decembrie, destinat sa-i gadile lui Nicolae Ceausescu inca o data orgoliul, ranit de forta manifestatiilor de la Timisoara, a fost o greseala fatala dictatorului, considera profesorul american Richard Andrew Hall. Acesta a studiat in amanunt istoria Revolutiei romane, iar de cativa ani unele dintre analizele sale ajung si pe masa CIA.
In timpul ultimului sau discurs, din 21 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu a rostit de 17 ori cuvantul "Alo!", de sase ori apelativul "Tovarasi!" si de patru ori indemnul "Asezati-va linistiti!". Luat prin surprindere de rumoarea ce se produsese in piata in timpul mitingului pe care-l comandase si de primele scandari care-i cereau debarcarea de la fraiele tarii, dictatorul a ramas, pentru cateva secunde, total derutat. Ordonase ca mitingul sa fie transmis in direct la televiziune si la radio, asa ca milioane de romani vedeau la televizor un Ceausescu speriat si confuz. Pana la acel moment, dictatorul reusise sa rosteasca doar cateva fraze, sa-i salute pe cei prezenti si sa le multumeasca organizatorilor mitingului proceausist.
"Doresc, de asemenea, sa adresez multumiri initiatorilor si organizatorilor acestei mari manifestari populare din Bucuresti, considerand aceasta ca o…", a spus Ceausescu, fara insa a reusi sa-si termine fraza din cauza tipetelor din multime. Jumatatea feminina a cuplului dictatorial s-a aratat cu totul indignata de semnele de nesupunere ale muncitorilor adusi de la fabricile din Bucuresti: "Liniste, ce e cu voi?!". Concluzia a tras-o insa tot Nicolae Ceausescu: "Asta-i o provocare!". Acest miting organizat de comunisti pentru adulatia lui Nicolae Ceausescu a vestit sfarsitul regimului, este de parere profesorul american Richard Andrew Hall, in prezent analist pentru CIA, care a studiat istoria Revolutiei Romane timp de cativa ani. In dimineata zilei de 21 decembrie 1989, regimul nu mai stapanea situatia din Timisoara si incepea sa piarda controlul si in Lugoj si Cugir, scrie Richard Andrew Hall in teza sa de doctorat, "Rescrierea istoriei Revolutiei. Triumful revizionismului securist in Romania".
"Iluzia lui Nicolae Ceausescu ca era invincibil a dus la imposibilitatea regimului de a restabili controlul. Tirada atatatoare si dezlanata a lui Ceausescu transmisa la televiziunea nationala a semanat panica printre cei care se uitau la televizor", spune Hall. Acesta explica faptul ca multi bucuresteni nici nu stiau exact ce se intamplase la Timisoara. Discursul lui Ceausescu le-a dat insa de inteles ca situatia era grava pentru dictator. "Daca e atat de agitat, au concluzionat ei, atunci ceva serios trebuie sa se fi intamplat la Timisoara", considera Hall.
Liderul ceausist ordonase convocarea a aproape 100.000 de muncitori de la principalele fabrici din Bucuresti, care au fost "manati" in fata cladirii Comitetului Central pentru a fi prezenti la discursul dictatorului, pregatiti cu lozinci propagandiste si portrete ale cuplului Ceausescu. Dictatorul vorbea insa doar de cateva minute cand o rumoare neidentificata in multime l-a fortat sa-si intrerupa propozitia.
"In acel moment a realizat prostia de a fi insistat ca discursul sau sa fie transmis in direct la radio si la televizor. Inainte ca releele televiziunii si radioului sa fie intrerupte, audienta nationala a putut auzi strigate precum «Jos Ceausescu!», «Criminalule!» si «Timisoara, Timisoara!»."
A cui a fost ideea mitingului?
Desi Ceausescu a reusit sa-si continue discursul si sa promita cresterea pensiilor si a alocatiilor pentru copii, efectul asupra populatiei care privea la televizor avusese deja loc.
"Camerele de televiziune surprinsesera expresia de impietrire si de confuzie a lui Ceausescu", noteaza expertul american. Acesta precizeaza ca nu se poate sti cat a contat imaginea unui Ceausescu inspaimantat, care incearca timp de cateva minute sa calmeze multimea, dar este de parere ca acel moment de slabiciune, de neimaginat pana atunci, a fost un punct-cheie al Revolutiei, iar "demonstratiile impotriva regimului s-au inmultit in principalale orase din Transilvania – Brasov, Sibiu, Cluj si Targu-Mures –, in dupa-amiaza zilei de 21 decembrie".
Importanta pe care a capatat-o mitingul in desfasurarea protestelor a ridicat intrebarea referitoare la cine l-a sfatuit pe Nicolae Ceausescu sa ceara o astfel de adunare intr-un moment atat de sensibil. Potrivit lui Hall, articole din presa de dupa 1990 il dadeau "vinovat" pentru aceasta greseala colosala pe Gogu Radulescu, membru CPEx. "Este insa greu de crezut ca Nicolae Ceausescu avea nevoie de incurajarea lui Radulescu pentru convocarea unui asemenea miting. Pare mai degraba o idee a mintii de copil a lui Ceausescu si, ca de obicei, membrii docili ai CPEx nu au indraznit sa-l contrazica", opineaza Hall, care caracterizeaza decizia liderului comunist drept una "pripita, instinctiva si prea increzatoare". Specialistul respinge astfel una dintre teoriile conspiratiei despre Revolutie, potrivit careia o anumita factiune a Securitatii s-ar fi aflat in spatele detronarii lui Ceausescu.
"Petarda fericirii noastre"
"Vinovata" pentru crearea haosului din timpul mitingului din fata Comitetului Central ar fi fost o petarda aruncata in multime, potrivit mai multor surse citate de Hall in teza sa. O astfel de sursa este raportul primei comisii senatoriale care a investigat evenimentele din decembrie 1989, potrivit caruia, "in timp ce vorbea Ceausescu, s-a auzit o explozie si s-a creat agitatie".
Richard Hall face referire si la ideea promovata de Securitate, potrivit careia aruncarea acelei petarde ar fi fost parte a unui complot de rasturnare a regimului ceausist: "Inca o data, Securitatea incearca sa nege spontaneitatea revoltei anticeausiste. (…) Raportul SRI din 1994 sugereaza ca (…) panica multimii a fost cauzata de transmisia de ultrasunete si de faptul ca protestatari neidentificati ii impungeau pe demonstranti cu tepuse din otel in timp ce strigau «Fugiti, ne omoara!» si «Vin tancurile!».
Pe de alta parte, mentioneaza autorul, presa opozitiei scria in 1993 ca ofiteri ai Securitatii care ar fi premeditat caderea lui Ceausescu ar fi aruncat petarde pentru a atata multimea impotriva acestuia. Hall respinge ambele teorii si spune ca agitatia de la miting are o explicatie simpla. In mai multe puncte ale orasului se stransesera protestatari care veneau in grupuri spre miting, unii incercand sa patrunda in multime. In incercarea de a-i tine departe, fortele de ordine, inclusiv cele de la Securitate, au folosit petarde si gaze lacrimogene care au deteriorat situatia din piata.
"Este posibil ca petarda, pe care multi romani o numesc «petarda fericirii noastre», sa fi fost aruncata de Securitate, dar e greu de crezut ca a fost un gest impotriva dictatorului, ci mai degraba o incercare de a impiedica protestatarii sa intre in piata sau de a dezorienta multimea si de a acoperi sloganele anticeausiste", concluzioneaza analistul Richard Hall.
