17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Stimulente emotionale pe bursa autohtona

Stimulente emotionale pe bursa autohtona

Romania este in plina campanie prezidentiala, iar zvonurile si stirile legate de acest eveniment au o anumita incarcatura emotionala pentru investitorii activi pe bursa autohtona.

De o buna perioada de timp, investitorii fideli actiunilor societatilor de investitii financiare (SIF) sunt in asteptarea adoptarii legii care modifica pragul de detinere de la 1% la 5%, aceasta fiind o solutie de compromis fata de varianta initiala, care prevedea eliminarea pragului.
Pe 11 noiembrie 2009 s-a vazut primul pas spre aceasta decizie – asteptata de ani de zile de BVB – si anume, s-a obtinut aprobarea legii de catre Senat, iar pasul al doilea si ultimul va fi aprobarea acestei legi de catre Camera Deputatilor, adica cea decizionala.
Pe aceasta baza ne putem astepta la noi cresteri ale indicelui BET-FI in incercarea de a recupera ramanerea in urma fata de evolutia celorlalti indici ai BVB sau ai burselor straine, cu care s-a corelat mai tot timpul, incepand cu luna martie 2009. Am observat ca in ultima perioada acest indice s-a depreciat cu circa 12%, sub influenta instabilitatii politice, fiind lipsit de stimulente pentru atragerea noilor cumparatori in piata.  
 
In alta ordine de idei, pe 10 noiembrie am fost martorii unui alt eveniment important, si anume afirmatia presedintelui tarii ca Romania va iesi mai repede din criza economica si ca isi va relua cresterea in trimestrul II al anului 2010. Altfel spus, ce a fost mai greu a trecut si vom incepe, usor, sa ne ridicam din nou.
Totusi, dupa 10 luni din acest an, situatia Romaniei nu este de invidiat, deoarece deficitul bugetar este 5,2% din PIB, iar prognozele pentru finele anului sunt peste nivelul stabilit cu FMI, de 7,3% din PIB. La aceasta vom adauga un deficit public care acum reprezinta 30% din PIB si, chiar daca este sub cel mediu european, de 60%, poate creste substantial in urmatoarele trimestre din cauza interventiilor Guvernului pentru oprirea declinului si realizarea stabilitatii economice.  
Pe baza contextului general destul de oscilant, vom incerca o analiza a momentului privind stadiul actual al bursei autohtone comparativ cu evolutia bursei americane, la nivelul indicilor BET-FI si Dow Jones. Acesta din urma a incercat in ultima perioada un nou mic rally bazat pe unele date macro percepute de investitori ca fiind favorabile plasamentului pentru urmatoarele 6 luni.

Analiza graficului zilnic al indicelui BET-FI si Dow Jones ne ofera cateva concluzii: 1) Indicele BET-FI a inceput decorelarea de bursele straine mai clar din data de 7 octombrie a.c., apoi decalajul s-a adancit, pana pe 11 noiembrie (ziua redactarii analizei) insemnand 12% pe total; 2) Contrar, indicele DOW este inca pe crestere prin atingerea unui nou top al carui maxim Intraday a fost la 10.342 – un top al anului, care se apropie de maximul psihologic de la 10.500. Acesta poate fi un punct de rebound pentru o piata bear, dar si intreruperea rally-ului din martie 2009; 3) Pe baza unui sentiment pozitiv refacut prin aprobarea legii SIFS in Senat, indicele BET-FI poate testa, pe rand, cele doua praguri apropiate de rezistenta de la 22.000 si 23.000 pct.; 4) BET-FI se va corela din nou cu indicele Dow, dupa rebound-ul acestuia putand adopta in urmatoarele 1-4 luni pozitii inferioare de la pragurile de suport din zonele succesive 20.000 si 18.000 pct.; 5) Tinta de intrare pentru investitorii pe termen mediu (TM) poate fi monitorizata intre pragul de 18.000 si cel de 15.000 pct., acesta fiind si obiectivul marilor speculanti pentru trim. I/2010.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă