Dar aleatoarele nu-și valorifică noul drept, fie pentru că se găsesc în sezonul murăturilor și al altor preocupări gospodărești, fie pentru alte motive. Fapt cert e că secretarii Primăriilor așteaptă zadarnic alegătoarele colegiului comunal care se complac într-o stare apatică pe cât de curioasă pe atât de primejdioasă pentru marile aspirații ale emancipării femeii noastre.
O sumară anchetă întreprinsă de un confrate printre încăpățânatele femei care nu s-au înscris în listele electorale a dat rezultate neașteptate.
Primul grup îl formează feministele „militante“, care susțin că reforma nu poate mulțumi pe nimeni, pentru că femeile, după atâția ani de lupte, nu se pot mulțumi cu acest „ciolănaș“, câtă vreme ele revendică, pentru o mie și unu de motive, complecta emancipare politică pe care cei mai mulți bărbați de stat n-o concep nici măcar sub forma de glumă.
Cel de al doilea grup, care consideră reforma prea înaintată, își reazămă părerea pe împrejurarea că participarea femeii în luptele politice – chiar pe terenul limitat al sufragiului comunal – este un pas prea mare și prea grăbit. Este prea mare pentru că femeia, în general, purtând fuste strâmte, nu poate face decât pași mici. Apoi, cum să voteze femeile, când bărbații, în marea lor majoritate, nu votează? De ce și pentru ce, nu interesează. Principalul lucru, spunea Coana Mile Bolerou, cunoscuta adversară a sufragetelor, este că bărbatul meu nu votează la Comună; atunci cum și pentru ce să votez eu? Nu mă împac însă cu gândul că putem deveni sufragete câtă vreme noi n-aveam atâta de împărțit cu sufragiu, cât avem de împărțit cu sufrageria – adevăratul nostru local de vot. În orice caz, spune Coana Mile Bolerou, reforma este prea… englezească și noi suntem de-abea români…
Cel de al treilea grup argumentează mai simplu: reforma este o belea, adică un cadou în plus pentru capul nostru; devenit, mai ales cu anii din urmă, un adevărat calendar. N-avem destule pe capul nostru? Și nu ni se sparge destul capul în socotelile menajului unde trebue să facem dintr-un pol doi, pentru ca, de bună voe, să ni-l oferim vieței electorale plină de ciomăgeli și de scuipături?
T. Ilustrațiunea română,
10 octombrie 1929
