Casa Latina are de fapt trei locatii – cea mai cunoscuta este aceea de pe soseaua Panduri, urmata de odrasla mai tanara de pe Traian, unde am fost eu. Despre cea de pe soseaua Progresului nu stiu nimic, decat ca are neverosimil de multe locuri – 400. Bun. Care este deci profilul Casei Latine de pe Traian? Mi s-a parut mai mult restaurant de zi, pentru masa de pranz a corporatistilor care lucreaza in cladirile de birouri din apropiere (o targetare inspirata, intrucat nu mai exista vreun restaurant OK prin zona). Inca de la intrare, restaurantul lasa direct impresia de loc-decent-cu-preturi-mari (gen Harbour din Amzei), cu scaune negre capitonate, cu postere cu statui si cladiri gotice din Europa Occidentala, cu muzica 80’s in surdina, cu chelneri care schimba scrumiera tot timpul si clienti care vorbesc limbi straine. Surpriza placuta pe care o descoperi o data ce te asezi la masa e ca preturile sunt neasteptat de mici, daca te uiti la look-ul prosper al corporatistilor de la mese.
Pe de alta parte, fiind restaurant de pranz, preturile trebuie sa ramana abordabile – acesta e, cred, motivul pentru care pe lista a aparut un meniu romanesc ieftin (cu ostropel, sarmale, tochitura, ciolan cu varza sau fasole etc., toate cu preturi intre 11 si 13 lei). La nivel de amenajare, Casa Latina nu te da pe spate prin imaginatie, dar place prin cumintenie si decenta – scaunele sunt capitonate si fara brate, mesele au suficienta distanta intre ele, iar posterele, aranjate oblic, sunt alb-negru. Meniul e destul de eclectic, greu de incadrat intr-un stil sau o bucatarie anume: principiul care a stat la baza lui pare sa fie functionalitatea si priceperea bucatarului. Criza a avut oricum un efect benefic, ieftinind toate ciorbele si supele cu 3 lei – astfel ca am putut lua o foarte consistenta ciorba de pui à la grec cu doar 6 lei, bani in care au intrat smantana si painea. Painea insa e proasta, dulce, cu gust de corn de patiserie, amintind de impletiturile de la inmormantari.
Dintre ciorbe si supe, cea mai buna este ciorba de vacuta, cu un gust puternic de rosii (acoperind chiar gustul de leustean) – dar costa 8 lei. Ce sa mai zic? Pastele tip spaghetti costa 19 lei, iar salatele-aperitiv intre 13 si 15 lei. Preparatele de pui si porc au preturi de 20-25 de lei, urcand la specialitatile rafinate pana la 30 de lei; vita e mai scumpa, 35-45 de lei. In astfel de locuri curatele si oneste, care se umplu la pranz de barbati si femei la costum, ideea e sa nu te arunci la mancarurile de fite, ci sa ramai la cele simple.
Nu am rezistat tentatiei si am luat pui cu coniac si mere (22 lei) – care a venit sub forma unei portii stilizate si stravezii, cu patru feliute de mere aranjate pe margine. Nu se simtea nici gustul de mere, nici cel de coniac, doar cel de cimbru – plus ca era mult prea dulce pentru canonul gustativ romanesc. M-am ridicat de la masa cu parerea de rau ca nu m-am oprit la o fasole cu ciolan, de 11 lei. Servirea e, cred, punctul slab al localului: chelnerul mi-a schimbat scrumiera, dar nu a mai adus alta, a uitat sa-mi aduca garnitura de cartofi copti.
