14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialGiurgiu, șeful Poliției de Frontieră, judecat de DNA pentru șantaj

Giurgiu, șeful Poliției de Frontieră, judecat de DNA pentru șantaj

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ionuţ Ifrim, la data faptelor şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cumpărare de influenţă”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în data de 28 aprilie 2017, în condiţiile în care legislaţia românească nu îi obligă pe cei care traversează graniţele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, Ionuţ Ifrim, în calitate de şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, ar fi constrâns o persoană (martor în cauză) să îi dea 60.000 de dolari din cei 135.000 pe care îi avea asupra ei şi pe care urma să-i transporte în Bulgaria.

Sursa citată adaugă că Ifrim ar fi luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, ameninţând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal şi că nu o va lăsa să treacă frontiera.

“În cursul lunii mai 2017, după o discuţie purtată cu proprietarul real al banilor, care ştia că cei 60.000 dolari au fost reţinuţi în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranşe”, se menţionează în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, totodată, în noaptea de 20/21 mai 2017, Ionuţ Ifrim i-ar fi promis unui agent al poliţiei de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influenţa pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze nişte transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate de persoane din anturajul său.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Cele mai citite

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă