20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAugustin Lazăr a sesizat Inspecția Judiciară în cazul unui procuror acuzat de...

Augustin Lazăr a sesizat Inspecția Judiciară în cazul unui procuror acuzat de agresiune sexuală

Procurorul Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, este acuzat de o femeie de 22 de ani că ar fi agresat-o sexual.

Procurorul George Bucurică a fost chemat joi la Parchetul General, pentru a da explicaţii în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală la adresa lui.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, șeful acestei instituții, Augustin Lazăr, a dispus efectuarea unui control în vederea verificării mai multor aspecte referitoare la conduita şi activitatea lui Bucurică.

De asemenea, procurorul general Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară în acest caz, fiind decisă şi încetarea delegării lui Bucurică din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, urmând ca el să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

“În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea delegării din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa a lui Bucurică Radu George, urmând ca acesta să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către magistratul în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit.a şi lit.c din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”, afirmă Parchetul General.

Parchetul General precizează că se efectuează în continuare verificări cu privire la cauze instrumentate de procurorul Bucurică, dar şi cu privire la cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având ca obiect plângerile penale formulate împotriva acestuia.

Decizia lui Augustin Lazăr vine după ce în presă au apărut înregistrări în care George Bucurică ar face avansuri unei femei, care era parte vătămată într-un dosar instrumentat de procuror.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă