14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialSuceava și Betleem se vor înfrăți. Colaborarea vizează schimburi de experienţă pe...

Suceava și Betleem se vor înfrăți. Colaborarea vizează schimburi de experienţă pe mai multe planuri

Potrivit acestuia, asocierea dintre municipiul Suceava şi oraşul palestinian are în vedere cooperarea în domeniile economic, turistic, cultural, învăţământ şi protecţia mediului.

“Se doreşte stabilirea unor relaţii de colaborare între agenţii economici, organizarea de târguri şi expoziţii, schimburi de experienţă între şcoli, colegii naţionale, şcoli profesionale şi universităţi, organizarea de tabere de creaţie, festivaluri, competiţii sportive. Vrem să promovăm turismul, să cooperăm în domeniul protecţiei şi conservării monumentelor istorie şi de arhitectură, mediului, sănătăţii”, a spus Lungu, citat de Agerpres.

El a spus că şi Betleemul a aprobat asocierea cu Suceava, iar bazele acestui parteneriat s-au pus din vara anului trecut, după o vizită a lui în oraşul palestinian.

Municipiul Suceava mai este înfrăţit cu oraşele Sosnowiec din Polonia, Cernăuţi din Ucraina şi Laval din Franţa, fiind în curs o asociere cu municipiul Soroca din Republica Moldova.

Cele mai citite

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă