Se implinesc, la 25 octombrie, 65 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord, vremelnic ocupat prin odiosul Diktat de la Viena din 1940. si chiar daca Hitler a motivat acest act sfidator la adresa poporului roman declarandu-i lui Antonescu ca nu este decat, chipurile, o masura de prevenire a unui eventual atac sovietic dinspre Ucraina, amenintand sursele de petrol din Valea Prahovei, fara de care Germania nu isi putea misca trupele mecanizate si aviatia, poporul roman, si in special armata sa, nu s-a multumit niciodata cu aceast rapt de teritoriu care a adus suferinte nebanuite pentru mii de romani ale caror pamanturi stramosesti au fost ocupate abuziv de horthysti. Marturie a acestor suferinte stau azi monumentele memoriale de la Ip, Traznea si Moisei…
Iata de ce, dupa 23 august 1944, cand gratie curajului Regelui Mihai I si a unui grup de militari din anturajul sau, am pus capat dictaturii, aproape imediat, mai exact spus la sfarsitul lui august si, mai ales in luna septembrie si octombrie, pe langa actiunile pentru curatirea tarii de trupele germane existente pe teritoriul Romaniei, au inceput luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord. Marele Stat Major al Armatei a delimitat zonele de operatii ale armatelor romane. Astfel ca Armata a 4-a trebuia sa actioneze la est de linia Sibiu-Alba Iulia-Cluj-Zalau si Sacuieni; iar Armata I, la vest de aceasta linie. Un prim semnal ca luptele au inceput cu succes l-a dat telegrama generalului de divizie Ion Dumitrache trimisa Marelui Stat Major, in care se spunea:"
Astazi, 30 august 1944, data cand se implinesc 4 ani de la cedarea primelor orase din Ardealul de nord, in zona Brasov s-a trecut granita (linia de demarcatie provizorie, n.n) si prin lupte s-au ocupat primele obiective". Apoi, la sfarsitul lui septembrie, Armata I, condusa de generalul de corp de armata Nicolae Macici, a plecat la lupta, singura, fara ajutorul aliatilor – care inca nu ajunsera sa-i sprijine – dand batalii pline de curaj si eroism care au dus, in cele din urma la eliberarea Bihorului si a Crisanei. Pentru edificarea cititorului, citam cateva fragmente din Ordinul de Zi, dat la 20 septembrie 1944, ordin semnat de generalul Nicolae Macici: "Dupa ce ati dezarmat prin lupta pe germanii care ocupau multe puncte insemnate din Transilvania, v-ati batut aproape o luna de zile pe granita de vest (aceeasi linie de demarcatie stabilita prin Diktat n.n) si in Muntii Apuseni, in cele mai grele conditii, ati biruit atat ostile unguresti, cat si cele germane(…)
In Muntii Apuseni batalioanele de moti au deschis din nou cartea vitejiei stramosilor lor. Dupa cum tribunii lui Avram Iancu au aparat cu coasa si toporul drepturile nemului romanesc asupra pamantului stramosesc, tot asa Batalionul 5 vanatori de munte si Batalionul 22 vanatori de munte au distrus unitatile inamice care patrunsesera pe vaile muntilor, exact in acele locuri in care, in 1848, popa Groza a sfaramat la Ocolis o oaste maghiara, iar motii si femeile lor au nimicit la Fintanelele de pe Somesul Rece, armata unui general ungur…" Apoi generalul Macici scrie in Ordinul sau despre eroismul elevilor militari de la scoala din Paulis, carora le-am dedicat, tot in Aldine, un amplu reportaj, cum le-am dedicat si eroilor de la Oarba de Mures, unde au ca-zut victime a unei strategii lipsita de sens a maresalului Malinovski, 11.000 de ostasi romani. O adevarata tragedie umana.!
Iar in finalul Ordinului sau, generalul Macici mai afirma: "Ati indeplinit prin lupta voastra primul pas pentru reintregirea Transilvaniei sfartecate in 1940" si "ati oprit navala inamica si ati asigurat fortelor aliate rusesti iesirea din stramtorile muntilor."(…) ,,De azi incolo puternicele forte aliate sunt gata sa porneasca spre Budapesta"… Intr-adevar, dupa aceasta prima mare batalie data de Armata I romana, singura, au fost eliberate Oradea, Tg. Mures, la 11 octombrie, Clujul, fortele aliate intrand in line dreapta spre vest, peste tot armata romana fiind intampinata cu mare bucurie de locuitorii satelor si oraselor, care au suferit o prigoana groaznica si chiar asasinate din partea horthystilor.
Iar, pentru ca adevarul istoric sa fie repus in drepturile sale, se cuvine vorbit si de eroismul acelor soldati si ofiteri, inrolati voluntar in Divizia "Tudor Vladimirescu" si apoi in divizia ,,Horia Closca si Crisan", ambele formate, dupa cum se stie, din fosti prizonieri cazuti in luptele impotriva URSS. Acestora li s-a dat sansa: fie sa lupte impotriva inamicului comun pentru eliberarea tarii de fascisti si hortysti, fie sa scoata carbuni in arealul climatic nimicitor si munca istovitoare, la Vorkuta sau, in cel mai "bun" caz, sa taie lemne in Siberia, de unde, cei care au supravietuit, n-au fost eliberati nici dupa 10 ani.
Multi prizonieri romani au acceptat varianta luptei cu speranta ca astfel pot, eventual,. ajunge si acasa. Aceste divizii au savarsit, la randul lor fapte de eroism, care i-au determinat pe aliati sa boteze, de exemplu, Divizia "Tudor Vladimirescu – Debretin", ca semn de omagiu al eroismului lor dat pentru eliberarea acestui oras si, in general, pentru victoria finala asupra hitlerismului.
Dar se cuvine evidentiat si aportul unor civili la aceste lupte. Iata, de pilda, ca de la Cabinetul Ministrului de Razboi (titular, generalul de corp de armata Mihail Racovita), colonelul P. Caramitru difuzeaza Ordinul de zi nr.13, in care se spune, printre altele: "In operatiile ce au avut loc pentru curatirea teritoriului de trupe germane s-au distins in mod deosebit Batalionul 1000 B, batalion de mars din Regimentul 94 infanterie, compania 3 graniceri, compania jandarmi paza Anina si Compania garnizoana Anina, aflate sub comanda locotenent colonelului, M. Gheorghiu care, prin actiunea viguroasa dusa intre 27 si 30 septembrie, au reusit sa salveze de la distrugere instalatiile si minele de la Anina.
Alaturi de aceste trupe au intervenit cu succes si 2 tunuri anticar, incadrate cu servanti dintre lucratori si puse la dispozitie de Uzinele Resita. De asemenea a contribuit intr-o larga masura la reusita acestei actiuni si directorul minelor, inginerul Pohoran, care ramanand la postul sau pe tot timpul ocupatiei temporare a reusit sa se impotriveasca si sa zadarniceasca din timp planurile de distrugere hotarate de germani. Iar pentru conducerea hotarata si elanul de lupta al personalului si pentru patriotismul de care a dat dovada, directorul minelor este citat prin Ordin de Zi pe armata" …
S-a demarat apoi o ampla actiune civila, sute de oameni cerand sa fie incadrati voluntari in formatiunile de front. Pentru a face ordine in acest sens, Marele Stat Major a hotarat ca toti acestia sa fie verificati riguros, neacceptandu-se oameni, care din diferite motive medicale au fost scutiti de mobilizare. Dupa care cei admisi au fost organizati ca politie in spatele frontului, cu misiunea de a descoperi eventuali inamici ascunsi in spatele frontului pentru actiuni de sabotaj si diversiune, tradatori, persoane ce ar fi facut propaganda antiromaneasca.
Astfel, au aparut in satele si orasele cucerite acele formatii, care purtau pe brat o brasarda tricolora cu inscriptia " Voluntar pentru Ardeal", purtata cu mare mandrie de cei apti si admisi de comandantii divizilor. Tot in acest context a aparut si Apelul adresat populatiei de etnie germana, sasilor si svabilor din Ardeal si Banat, semnat de Hans Otto Roth, care-i indeamna sa nu-si paraseasca ogoarele si atelierele, si sa se supuna cu loialitate noului guvern roman instalat la 23 august 1944, apel primit cu nadejdea in suflet de populatia respectiva. Mai ales ca din unele sate din Ardeal pe unde a trecut armata germana in retragere a luat, cu sila, locuitorii cu ei, spre Germania. .
Dupa doua luni de lupte intense, batalia finala s-a dat pentru eliberare oraselor Careii Mari si Satu Mare, orase cucerite de trupele de sub comanda generalului de corp de aramata Gh.Avramescu. S-a ajuns astfel la frontiera traditionala a Romaniei, intregul Ardeal de Nord fiind dezrobit nu fara un sacrificiu de sange considerabil: peste 1500 de ofiteri, subofiteri si 62000 de ostasi, morti, raniti si disparuti. Astfel ca in 25 octombrie s-a comunicat oficial acesta victorie deplina. De fapt, victoria finala pentru eliberarea Ardealului de Nord putea fi transmisa in 24 septembrie, dar Marele Stat Major a hotarit data de 25 octombrie.
Aceasta, pentru a-i face o surpriza placuta Regelui Mihai I, care isi sarbatoreste, la data respectiva, ziua de nastere. Asa se face ca Ziua Regelui Mihai I a devenit, tot prin hotarare a M.S.M. al Armatei Romane si a ministerului de resort, "Ziua Armatei Romane". Armata, in intregul ei, atunci inca necontaminata de comunism, isi iubea mult tanarul si curajosul suveran al Romaniei distins, dupa victoria finala asupra Germaniei si satelitilor sai, cu cele mai mari ordine ale aliatilor.