Exista ceva mai dezolant in Romania decat prestatia politicienilor si slugarnicia celor care ni-i prezinta ca pe Dumnezeii acestei tari? Da! Intunericul din mintile unor intelectuali romani, "formatori de opinie". Nu a fost chiar o surpriza ca majoritatea televiziunilor au reactionat apatic la acordarea Premiului Nobel scriitoarei Herta Müller – la urma urmei, se compara asta cu proportiile cataclismice ale iesirii PSD de la guvernare?! Insa modul in care multi "telectuali" au comentat acordarea celui mai prestigios premiu pentru literatura unei scriitoare a carei opera musteste de experienta romaneasca este cu adevarat stupefiant. Pentru ei, intrebarea-cheie a vizat regimul proprietatii asupra acestei distinctii si nationalitatea scriitoarei: este premiul Germaniei? Poate fi considerat partial si al Romaniei? Literatura carei tari primeste de fapt aplauzele? Pana la urma, carei tari ii apartine Herta Müller?
Iar raspunsurile pe care si le-au dat singuri au fost direct proportionale cu scara viziunii despre lume si a caracterului lor: premiul este, de fapt, al lui Ceausescu; ea nu este scriitoare romana, ci banateana; este o modesta scriitoare svaboaica; vorbeste urat despre tara noastra; spune minciuni; mai bine i se dadea Nobelul pentru Pace; premiul ei nu are nici o legatura cu Romania.
Toate aceste false intrebari si jenante raspunsuri nu sunt cu nimic altceva decat varianta actualizata, dupa 20 de ani, a celebrei acuzatii lansate in primele zile ale anului 1990 impotriva tuturor celor care nu erau "ca noi": "Ea nu a mancat salam cu soia!". si atunci, si acum, aceasta reactie nu dezvaluie nimic relevant despre ceilalti, despre "instrainatii" care vin/se intorc sa ne dea lectii, dar spune totul despre noi: am refuzat si refuzam sa ne privim in oglinda si sa meditam cu sinceritate asupra a ceea ce vedem.
Faptul ca Herta Müller nu a incetat niciodata sa critice sistemul de putere autohton este un pacat capital in ochii multor intelectuali care au reusit sa isi acomodeze fara angoase constiintele cu compromisurile cerute de oligarhie. Complicitatea dintre o parte a elitei intelectuale si cei care au in maini painea si cutitul este la fel de problematica in 2009 cum era si in 1987, anul in care Herta Müller a ales exilul. Asa se explica virulenta celor care incearca sa impinga cat mai departe de noi acest premiu. A-l accepta inseamna a confirma veridicitatea realitatii romanesti descrise in cartile sale. O realitate cu victime si calai. Cu opresati si responsabili. Cu vinovatii nepedepsite. Cu ierarhii masluite, cu nulitati travestite in valori si cu formatori de opinie actionand ca deformatori de opinie.
Cartile Hertei Müller sunt portdrapel pentru cartile scrise cu luciditate si curaj despre perioada comunista. Toate laolalta pun aceleasi intrebari, carora premiul primit la 20 de ani de la prabusirea Cortinei de Fier le da o forta fara precedent: ce facem cu trecutul nostru infricosator, pe care l-am trait alaturi de Herta Müller? Cum ne raportam la el? Il ascundem, il minimalizam, il pervertim, ajutati de meandrele memoriei selective, ori il privim in ochi? Avem intelepciunea sa ne admitem greselile si sa cerem iertare? Avem puterea sa indreptam ce este inca stramb?
La aceasta intrebare, Romania raspunde in doua feluri. Pentru ca exista doua Romanii. Una a privilegiatilor, a resemnatilor, a sufletelor moarte, care nu mai pot face distinctia intre bine si rau, intre frumos si urat, care isi iubesc calaii si urasc victimele ce nu isi iubesc calaii. Aceasta Romanie spune tafnos ca Nobelul pentru Literatura de anul acesta nu o priveste.
Insa nu in numele acestei tari a scris Herta Müller, ci mai degraba impotriva ei. Cartile ei scot la lumina o a doua Romanie, condamnata foarte multa vreme la tacere, cenzurata. Romania celor deportati in Baragan, ori in Ucraina. Romania basarabenilor exilati in Siberia. Romania intelectualilor aruncati in inchisori sau marginalizati. Romania micilor proprietari deposedati de case si afaceri. Romania taranilor lasati fara pamant si torturati pentru a intra in colectiv. Romania preotilor care nu au vrut sa isi abandoneze credinta. Romania militarilor incarcerati pentru ca patria pentru care luptasera si-a transformat fostul dusman in stapan. Romania celor care au ajuns in inchisoare pentru ca au spus bancuri politice. Romania celor ce si-au pierdut slujbele pentru ca o ruda le-a fugit in strainatate. Romania disidentilor omorati, mutilati, internati in spitalele de psihiatrie. Romania celor care au ales durerea dezradacinarii in locul dispretului de sine.
Este adevarat insa ca, desi se raporteaza la experienta acestei Romanii, Herta Müller nu vorbeste doar in numele ei, ci si al germanilor, ungurilor, cehilor, slovacilor, bulgarilor, polonezilor si al multor altor oameni din toata lumea, striviti de state si partide care au facut tot ce le-a stat in putere pentru a-i dezumaniza. Nobelul castigat de Herta Müller este in primul rand al lor. O consolare tarzie, dar si o promisiune ca nu vor fi uitati.