19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăParchetul General dezminte că ar fi inițiat un control la SPP

Parchetul General dezminte că ar fi inițiat un control la SPP

“Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la existenţa pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui dosar penal constituit ca urmare a declaraţiilor făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ministerul Public dezminte existenţa unei anchete în curs privind afirmaţiile făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor la adresa directorului Serviciului de Protecţie şi Pază”, se arată într-un mesaj postat miercuri pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Anterior, Parchetul General a confirmat că a dispus efectuarea de verificări în legătură cu afirmaţiile lui Dragnea.

Miercuri, vicepremierul Paul Stănescu a afirmat că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un “prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi ‘executat’ şi că el ar putea prelua “şi partidul chiar”.

“A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a susţinut Stănescu la Parlament.

Întrebat ce înseamnă să colaboreze, Stănescu a răspuns: “Nu ştiu. Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva. Eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”.

Solicitat să precizeze ce înseamnă ‘executat’, Stănescu a răspuns: “Ce înţelege toată lumea”. Acelaşi răspuns l-a dat vicepremierul şi la întrebarea dacă e vorba de o ameninţare la integritatea fizică.

Luni, la un post de televiziune, Liviu Dragnea a afirmat că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Pahonţu.

“Mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (…) Este un coleg de-al nostru – de mine s-a ascuns – Paul Stănescu. Probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a spus preşedintele PSD.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă