Citesc si recitesc volumul Istoria comunismului din Romania. Documente, perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, intocmit de trei prestigiosi istorici, anume Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu. Ca atare rigoarea intocmirii volumului este ireprosabila fiind respectate toate normele stiintifice. In dreptul fiecarui document este indicata arhiva in care acesta se regaseste, fondul si fila. Foarte multe documente sunt insotite cu ample note, in subsol, uneori mai pline de continut decat documentul in sine.
Poate cel mai interesant si, in acelasi timp, inedit document il reprezinta stenograma discutiei de la Moscova a delegatiei romane, alcatuita din Gh. Gheorghiu-Dej si Teohari Georgescu cu Stalin, Molotov, Malenkov, din 2 – 4 aprilie 1946. Principala tema a convorbirilor a constituit-o pregatirea alegerilor parlamentare, fiind de asemenea abordate chestiunea Sovromurilor si alte probleme de natura economica.
Un document la fel de important il reprezinta ordinul ministrului Fortelor Armate ale R.P.R., din 16 februarie 1954, prin care generalul locotenent Nicolae Ceausescu este eliberat din functia de sef al Directiei Superioare Politice a Armatei si numit prim-loctiitor al ministrului (n.n. – Emil Bodnaras), avand in subordine Directia Superioara Politica, Directia Cadrelor Fortelor Armate, Comandamentul Trupelor Chimice s.a. Din pacate acest document nu este insotit de o nota de subsol care abunda in alte cazuri. Ar fi trebuit sa se mentioneze ca Nicolae Ceausescu s-a intors cu acest grad militar de la Moscova, dupa o scolire sumara, si ca in scurta perioada cat a detinut in armata functiile mentionate mai sus a contribuit din plin la sovietizarea, respectiv bolsevizarea armatei romane. Aceasta nota s-ar fi impus cu atat mai mult cu cat in memoria colectiva a romanilor Ceausescu este perceput drept un comunist nationalist si un prudent antisovietic. Volumul mai contine fisele de cadre ale lui Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu si Chivu Stoica.
Un alt document interesant din volum il reprezinta procesul verbal din 6 martie 1951 al sedintei, la care au participat Teohari Georgescu, Pintilie Gheorghe (n.n. – Pantiusa Bodnarenko), Draghici Alexandru, Burca Mihai si Jianu Marin care au decis deportarea in Baragan a unui mare numar de cetateni din zona de frontiera cu Iugoslavia, dupa refuzul lui Tito de a se supune ordinelor lui Stalin. In fine, un document important si in acelasi timp bizar il reprezinta stenograma sedintei Consiliului de Ministri din 25 mai 1949 si protocolul nr.12 al sedintei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din aceeasi zi, cu care prilej s-a decis Constructia Canalului Dunare-Marea Neagra. La amintita sedinta Gh. Gheorghiu-Dej a sustinut ca "va trebui ca Partidul nostru sa indrepte cele mai bune forte, sa mobilizeze intregul Partid si toate mijloacele pentru aceasta lucrare. In focul acestei batalii se vor crea cadre noi calite…". In mentionatul document nu se face nici o aluzie ca la lucrari vor fi folositi detinuti politici, stiut fiind ca acestia au fost de ordinul miilor, foarte multi murind din cauza conditiilor inumane de lucru. Din pacate nici editorii nu au lamurit lucrurile printr-o nota de subsol. E drept ca volumul contine decizia nr. 144 a M.A.I., privind trimiterea a 66 persoane in unitati de munca (in realitate lagare de munca fortata) in temeiul articolului 3 din Decretul nr. 6 din 14 ian. 1950 pentru infiintarea Unitatilor de munca. Textul acestui decret nu figureaza printre documentele din volumul ce face obiectul prezentei analize. Ca atare, un neavizat ar putea intelege ca numarul celor internati in asa-zisele "unitati de munca" ar fi fost foarte redus cand, in realitate, doar pe santierele de la "Canal" se aflau mii de detinuti politici. In fine, in Romania se aflau, in afara "Canalului" si alte lagare, ca de exemplu cel de la Bicaz sau cele foarte numeroase din Balta Brailei sau din Delta Dunarii, la care cei trei istorici care au publicat volumul de documente, pus in discutie, nu au facut nici o referire.
O alta categorie de documente publicate in volum este reprezentata de o seama de sentinte de condamnare la moarte a membrilor grupusculelor de rezistenta din munti, sentinte pronuntate de instantele militare prezidate de colonelul magistrat Alexandru Petrescu. O bine venita nota de subsol lamureste pe cititor cine a fost colonelul magistrat Alexandru Petrescu: doctor in drept la Paris, fost director al penitenciarelor in timpul dictaturii maresalului Antonescu, a ajuns prin santaj unealta plecata a comunistilor, pronuntand mii de sentinte de condamnare la moarte sau ani grei de munca silnica. Volumul contine insa doar condamnarea unor fosti legionari din Germania, parasutati de americani in Romania pentru a face sicane sovieticilor desi atat americanii cat si britanicii ne abandonasera de mult. In schimb marile inscenari judiciare precum "procesul marii industrii si finante" (Bujoiu, Bals, Pop etc), cel al fostilor directori ai companiilor petroliere cu capital strain sau cel intentat conducerii P.N.T., procese in care sentintele au fost pronuntate tot de colonelul Petrescu, nu figureaza in volum.
Este adevarat ca desfasurarea acestora si sentintele pronuntate au fost publicate in ziarele vremii, totusi exista si documente inedite in Arhivele S.R.I., unele dintre acestea fiind cercetate chiar de semnatarul acestor randuri. In fine, daca desfasurarea procesului intentat lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si celorlalti fruntasi ai P.N.T. a fost publicat in presa se pune intrebarea daca nu exista documente, ordine, dispozitii privind pregatirea inscenarii de la Tamadau de catre conducerea P.M.R. si Securitate. Exista sau nu asemenea documente? Nu au fost gasite, au fost distruse? Cei trei istorici, editori ai volumului de documente, tac.
In volumul pus in discutie, exista o seama de referiri la Lucretiu Patrascanu si procesul intentat acestuia, incheiat cu condamnarea lui la moarte. Exista in volum o relatare a lui Ion soltutiu, principalul anchetator a lui Lucretiu Patrascanu, despre unele afirmatii ale acestuia, care n-a recunoscut nimic din acuzatiile ce i se aduceau, desi uneori era adus in biroul de ancheta, dupa ce trecuse prin camera de tortura. Intr-o ampla nota de subsol referitoare la soltutiu, cazut dupa proces in dizgratie, apoi reabilitat, sunt indicate mai multe lucrari de referinta privind ancheta si procesul intentat lui Patrascanu, cea mai importanta si documentata fiind cea a Laviniei Betea, intitulata Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist (Edit. Humanitas, Bucuresti, 2001). In schimb nu se face nici o referire la cartea lui Belu Silber, intitulata Monarhia de drept dialectic in care autorul povesteste cum a fost, in timpul anchetei, batut cu salbaticie incat a ajuns sa declare toate falsurile dorite de anchetatori si apoi sa devina, in timpul "procesului Patrascanu", principalul acuzator incat acesta din urma i-a strigat din boxa acuzatilor, in care se afla, ca este o lichea.
In ciuda explicatiilor ample din notele de subsol referitoare la Lucretiu Patrascanu si Ion soltutiu, volumul de documente nu contine nici macar un singur proces verbal de ancheta. Unde sunt acestea? In fine, se stie ca despre mersul anchetei Gheorghiu-Dej era informat continuu, interogarea lui Patrascanu fiind urmarita de Iosif Chisinevschi, prin microfoane instalate in camera de ancheta. In fine, despre misiunea lui Miron Constantinescu la Moscova, acesta cerand acordul "tovarasilor sovietici" pentru executarea lui Lucretiu Patrascanu, nu se face vreo referire in volum.
In fine, rolul nefast a lui Walter Roman in regimul Gheorghiu-Dej este tratat cu mare superficialitate. Este drept ca acesta nu a facut parte din sfera organelor de decizie ci a celor de executie. Trec peste intreaga sa activitate in Spania si la Moscova si ma refer doar la rolul sau de a atrage in Romania pe Imre Nagy si pe ceilalti fruntasi ai revolutiei antisovietice din Ungaria in 1956, dupa inabusirea acesteia de catre tancurile rusesti. Deoarece acesta stia ungureste, l-a insotit pe Gheorghe-Dej, intr-o scurta vizita la Budapesta, dupa "linistirea" situatiei, cu care prilej s-a pus la cale farsa acordarii de azil politic in Romania lui Imre Nagy si celorlalti fruntasi ai revolutiei maghiare. Acestia, ajunsi in Romania, au primit in realitate domiciliu fortat la Snagov, fiind separati unii de alti in diferite vile, gardurile gradinilor fiind pazite de soldati ai Securitatii. In acest context Nagy a fost adesea vizitat de Walter Roman, cei doi cunoscandu-se din vremea cand se aflau la Moscova in timpul razboiului. Oare Walter Roman actionase din proprie initiativa? Imposibil. Unde sunt rapoartele inaintate conducerii superioare de Partid? Daca editorii volumului de documente nu le-au gasit acest fapt ar fi trebuit mentionat. Ele totusi au existat caci in caz contrar se pune intrebarea cum de acest intreg episod a fost relatat pe larg de Christian Duplan si Vincent Giret in cartea La vie en rouge. Les pionniers, Varsovie, Prague, Budapest, Bucarest (1944-1948), edit. Seuil, 1994, care nu figureaza in vreo nota bibliografica a volumului de documente ce face obiectul prezentei analize. Vizitele lui Walter Roman la Snagov s-au rarit si apoi au incetat deoarece se pregatea returnarea lui Imre Nagy si a celorlalti la Budapesta unde i-a asteptat streangul. Toata aceasta actiune criminala a lui Walter Roman este rezumata de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu si Armand Gosu la p. 421 a volumului de documente, nota 3, in felul urmator : "Iosif Ardeleanu … a participat alaturi de Walter Roman, Nicolae Goldberger, Aurel Malnasan si Wilhelm Einhorn la investigarea echipei Imre Nagy, adapostita la Snagov". O afirmatie mult prea vaga fata de complicitatea lui Walter Roman si a celorlalti la crima.
Dar de toate lipsurile semnalate mai sus, pe langa multe altele nu sunt de vina cei trei istorici, editori ai volumului. Acestia au publicat ceea ce au avut la dispozitie sau, mai precis, ceea ce a adunat "Comisia Tismaneanu" pentru redactarea raportului final asupra regimului comunist din Romania, inaintat presedintelui Traian Basescu.
Lipsurile semnalate, in aceasta analiza, pe langa multe altele, se datoresc, in primul rand "haosului de la Pitesti". Dupa cum se stie, in zilele asa-zisei revolutii din 1989, arhiva C.C. al P.C.R., aflata intr-un spatiu, cu usa blindata si paza, in cladirea mare incat unele documente au zburat si au ramas pe treptele Institutului de istorie a Partidului. De aceea meritul directorului general al Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, de a fi coordonat, cu un personal calificat putin numeros, inventarierea, aducerea la Bucuresti a unei bune parti a documentelor de la Pitesti si punerea lor la dispozitia cercetatorilor este deosebit. O prima reusita, dar foarte redusa si timida a avut si unul dintre predecesorii domnului Dorin Dobrincu, anume Costin Fenesan. In fine, o parte dintre documente a fost distrusa din ordinul primului director al S.R.I., Virgil Magureanu (vezi cazul Berevoiesti).
Din pacate, editorii, chiar daca si-ar insusi criticile din prezenta analiza, critici minore in comparatie cu valoarea documentelor publicate, nu-l vor reedita asa incat generatiile urmatoare vor avea in fata tot o viziune partial viciata asupra barbariei dictaturii comuniste a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Sa speram ca cel de al doilea volum, anuntat sa apara, continand documente din timpul dictaturii lui Nicolae Ceausescu, va fi intocmit mai ingrijit si fara lipsuri.
