» Eterna rivalitate dintre Intel si AMD a ajuns sa atinga, in fine, si piata minilaptopurilor. Producatorul taiwanez Acer a dezvoltat un netbook dual-core pe o platforma AMD.
Este vorba, de fapt, despre primul minilaptop echipat cu un procesor dual-core, a carui data de intrare pe piata este certa: 22 octombrie, o data cu lansarea comerciala a sistemului de operare Windows 7.
Pana acum au fost facute tot felul de promisiuni de integrare a unui procesor cu doua nuclee, fiind vorba tot de un Atom, procesor si platforma de la Intel, care domina acum autoritar pe acest segment de piata. Nici una nu s-a concretizat insa in anuntarea unei date de lansare sigure.
Direct pe Ferrari
Contraatacul AMD este unul destul de puternic si pe partea de imagine, Acer alegand platforma sa pentru dezvoltarea unui netbook de top care sa completeze gama sa de produse premium botezate cu numele echipei de Formula 1 pe care o sponsorizeaza, Ferrari.
Noul minilaptop – Ferrari One – este, astfel, echipat cu un procesor Athlon dual-core X2 L310 la 1,2 GHZ, cu 1 MB memorie cache level 2, care este integrat pe o platforma cu nume de cod "Congo". AMD Congo dispune de chipset-ul M780G, chipset cu ATI Radeon HD 3200 integrat – o placa video compatibila DirectX 10, ceea ce inseamna ca netbook-ul este capabil de decodare video de inalta definitie, la 1080p. Ecranul are o diagonala de 11,6 inchi, cu rezolutie de 1366×768. La capitolul conectivitate, noua jucarie va veni cu wireless LAN, bluetooth si HSDPA optional. In fine, Dolby Home Theatre face parte din distractie, alaturi de o baterie cu 6 celule si 5500 mAh. Pretul de pornire se va situa in jurul a 499 euro.
Concurenta pentru Atom si ION
Acum trebuie spus ca, daca in materie de viteza noul netbook nu are inca rival, in ceea ce priveste performanta video aceasta este egalata de noua platforma grafica Nvidia ION, care a fost special dezvoltata pentru computerele portabile sau cele de birou, de mici dimensiuni. Performantele grafice oferite de aceasta a treia platforma sunt de pana la zece ori mai mari decat cele ale netbook-urilor obisnuite, chiar daca merge tot impreuna cu procesoarele Atom. Cu alte cuvinte, si aceasta platforma suporta vizionarea filmelor HD, incluzandu-le pe cele 1080p si filmele Blu-ray. De asemenea, multumita graficii DirectX 10, jocuri binecunoscute, precum Spore si Battlefield Heroes, pot fi utilizate acum pe netbook.
Amanare
Primul producator care a anuntat lansarea unui netbook cu platforma ION a fost Lenovo. Este vorba despre Lenovo IdeaPad S12. Dar pentru ca a amanat aceasta miscare, pentru a-l distribui oficial in octombrie, o data cu lansarea sistemului de operare Windows Mobile 7, coreenii de la Samsung i-au luat-o inainte si au prezentat deja modelul N510. Netbook-ul se va lansa in luna septembrie in SUA si va costa 599 dolari. Totodata, se mai aud zvonuri ca HP ar planifica lansarea, tot in luna septembrie, a unui netbook cu platforma ION.
si versiunea Nvidia ION de la Lenovo va costa cu 50 de dolari mai mult decat netbook-urile care au procesoare Intel Atom si care costa, in prezent, in jur de 550 dolari.