Marea majoritate a romanilor nu este si nici nu va fi foarte curand solidara cu judecatorii, chiar daca unele dintre cererile pentru care au intrat in conflict cu Guvernul si o parte a clasei politice sunt cat se poate de indreptatite. In primul rand, romanii nu vor accepta niciodata sa-i trateze pe magistrati ca pe o casta de supraoameni, care pot sa-si fixeze singuri salariile, arbitrandu-si dupa bunul plac conflictele cu statul, astfel incat, la final, fluturasii lor de salarii sa arate ca si cum ar fi platiti de contribuabilii germani. Foarte multi bugetari din aceasta tara merita mult mai mult decat le da astazi statul. Insa cu totii depind de cat produce economia privata. La nivelul actual al Romaniei, salariile publice nu pot fi decat cele tipice unei economii care abia iese din subdezvoltare. Orice incercare facuta de vreuna dintre castele profesionale importante de a castiga consistent mai mult decat celelalte inseamna condamnarea altor bugetari la saracie.
De fapt, asta s-a si intamplat pana acum. Salariile de mizerie ale profesorilor si medicilor isi au explicatia inclusiv in faptul ca parlamentarii, magistratii, angajatii serviciilor secrete si ai unor regii de stat privilegiate au dus-o de la ceva mai bine la sfidator de bine. In aceasta ecuatie a supravietuirii, s-au situat peste medie cei de care puterea a avut cel mai mult nevoie. Iar magistratii s-au numarat printre cei mai fideli parteneri ai celor care au avut in mana painea si cutitul. si nu doar in ultimii 20 de ani. In ultimii 55 de ani!
A fi solidar cu judecatorii in incercarea lor de a obtine venituri mult mai mari (indiferent ca li se spune salarii sau un buchet de prime si sporuri) decat isi permite statul sa le dea altor categorii de bugetari nu inseamna decat o noua validare a trocului murdar oferit de-a lungul timpului de puterea comunista si cea neocomunista si pe care multi magistrati l-au acceptat fara ezitare: privilegii contra sentinte sau dosare masluite. Magistratii sunt importanti intr-un stat de drept, dar nu mai importanti decat insusi statul de drept.
Este greu sa fii solidar cu aceasta casta si in privinta solicitarilor privind conditiile de munca. si nu pentru ca nu ar avea dreptate. Este evident ca volumul de dosare care se aduna lunar pe masa unui judecator sau procuror ii condamna la superficialitate, la un numar mare de solutii sau sentinte gresite. Problema este insa ca foarte multi romani nu au incredere in onestitatea acestui corp profesional. si, ca urmare, pun sub semnul intrebarii chiar si lucrurile cat se poate de firesti pe care le cer. Desi pare absurd, multi se intreaba: chiar isi doresc magistratii sa poata da solutii corecte? De-asta nu mai pot dormi ei noaptea, de grija sentintelor anapoda pe care le dau?
Oricat de nedreapta li s-ar parea o astfel de intrebare unor judecatori si procurori, veterani care au reusit sa-si pastreze cu mari eforturi demnitatea sau tineri idealisti, ea este indreptatita atat timp cat multi dintre cei ce vorbesc in numele lor sunt simboluri vii ale unei justitii corupte. Oameni care au facut totul pentru a perpetua haosul in institutiile pe care le-au pastorit, pentru ca la adapostul regulilor arbitrare sa-si poata face nestingheriti jocurile murdare.
Are suficienta credibilitate Consiliul Superior al Magistraturii ca sa poata reprezenta in fata societatii cererile justificate ale magistratilor? Credibilitatea sa este suma credibilitatii membrilor sai. A celor actuali si a celor din trecut. A Lidiei Barbulescu, a Gratielei Isac, a lui Cristian Deliorga, Dan Lupascu, Anton Pandrea, Nicolae Popa. A lui Tuculeanu si Piciorus. Unde era Asociatia Magistratilor din Romania, unde erau toti magistratii care protesteaza astazi pentru salarii si conditii de munca mai bune cand CSM le dadea cu tifla tuturor celor care cereau sanctionarea procurorilor si judecatorilor corupti, a celor care terfeleau legea ca sa le iasa un ban in plus sau ca sa primeasca o avansare? Unde se aflau cand Romania era sa rateze intrarea in UE din cauza problemelor din justitie?
De ce au tacut si de ce tac judecatorii si procurorii cinstiti din aceasta tara cand in CSM sau in diverse pozitii de conducere sunt numiti magistrati care au dat sentinte criminale in timpul comunismului, care au oameni pe constiinta, care masluiesc regulamente pentru ca odraslele lor sa castige o slujba calduta, care iau spaga de la colegi pentru a aranja concursurile de ocupare a unor posturi de procuror-sef, care pentru 5.000 de euro ar condamna si un copil de 2 ani, iar pentru 100.000 de euro ar elibera si un criminal in serie, motivand ca are remuscari?
Merita mai mult sa protestezi pentru zece milioane in plus la leafa decat impotriva celor care au distrus increderea unei natiuni in ideea de justitie?
Solidaritatea nu se cerseste. Solidaritatea se primeste la schimb pentru solidaritate. Romanii vor fi solidari cu magistratii atunci cand si acestia vor fi solidari cu nevoia noastra de a trai intr-o tara in care nimeni sa nu fie mai presus de lege.