2.2 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursele se apropie de teren minat

Bursele se apropie de teren minat

» Am traversat o saptamana de corectii la bursa, o ajustare a exuberantei irationale experimentata in ultimele sase luni pe pietele de capital.
» Marcarea profiturilor se poate accentua dupa primul trimestru cu evolutie pozitiva a PIB-ului in Statele Unite, pietele financiare aflandu-se cu mult inaintea economiilor in acest moment.

 

Luna septembrie este, traditional, o luna mai slaba pe pietele externe, iar modul in care au inceput ostilitatile la BVB arata ca bursa romaneasca n-a facut exceptie. Scaderi accentuate in primele 3 zile ale saptamanii (peste 9% a pierdut, de pilda, indicele BET-FI), semn ca speculatorii locali se coreleaza cuminti cu evolutiile externe. Amplitudinea scaderii a fost mai mare la Bucuresti, dupa cum si revenirea actiunilor romanesti din martie si pana acum fusese mai consistenta. Ar trebui remarcat contextul in care s-a produs scaderea burselor: nu au fost stiri negative de amploare pe plan extern, ci aceleasi declaratii linistitoare ale autoritatilor, sperante ca "ce a fost mai rau a trecut" etc. Totusi, au inceput sa se marcheze profituri (miscarea este vizibila cel mai bine in China), fara a mai astepta exuberanta indusa de media la prima crestere de PIB in SUA, probabil in trimestrul al treilea al anului.

De ce se grabesc speculatorii? Poate fi o faza necesara acumularilor de energie pentru respectivul moment (vom sti prin octombrie-noiembrie cat de mare a fost efectul programelor de stimulare a economiei americane si a turarii tiparnitelor) sau doar intuitia ca avansul burselor a fost mult prea consistent pentru cresterea economiilor, care se anunta modesta (efect al revenirii de pe "fundul gropii"), iar exiturile trebuie facute din timp pentru ca la primire nu se mai afla prea multi. Asta din cauza caracterului fragil al actualei miscari ascendente a burselor, investitorii autentici lipsind aproape cu desavarsire in ultimele 6 luni in care speculatorii au facut legea. "Cumpara pe zvon, vinde pe stire" poate fi un principiu util, multa plevusca fiind antrenata in momentul bombardamentului cu stiri pozitive, de la viitoarele raportari macroeconomice, pentru a facilita exitul pentru investitorii avizati.

Incepand de azi, limita de variatie zilnica pentru actiunile listate la BVB va fi extinsa pana la 40%, dar numai pentru actiunile incluse in cosul indicelui BET, pentru titlurile SIF si actiunile Erste Bank. Daca scaderile agresive revin la un moment dat la bursa, decizia conducerii BVB va contribui la o ajustare mai rapida a cotatiilor pentru a nu se repeta sedintele de tranzac-tionare de anul trecut, in care actiunile stateau suspendate la -15% fara tranzactii. Valabil si in cazul optimismului fara rezerve cand vanzatorii dispareau la ±15%.
In alta ordine de idei, aurul da, incet-incet, semne ca va testa, curand, pragul psihologic de 1.000 dolari/uncie (joi era deja 980 dolari), o depasire in forta a acestui reper indicand reluarea trendului ascendent pentru cotatiile metalului galben.

La categoria "Nostradamus" sa amintim, in incheiere, o declaratie-soc facuta de presedintele UniCredit, Profumo, saptamana trecuta, care ar fi putut concura cu brio la categoria SF daca ar fi avut si un eseu de prezentare in spate: "Economiile din Europa de Est vor iesi din criza inaintea Vestului". Asta, de parca economiile in cauza n-ar depinde de investitiile din Vest, multumita carora s-au umflat mai multe baloane speculative in zona, in special pe imobiliare, si de puterea de cumparare a Vestului pentru produsele exportate de companiile locale. Intelegeti acum la ce ne refeream considerand ca, in ultima vreme, bursele au fost trase in sus de tot felul de vopsiri in roz ale realitatii?

Cele mai citite

Guvernul adoptă noi reglementări privind zborul aparatelor fără pilot la bord

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără...

Marea Britanie și Uniunea Europeană intensifică cooperarea înainte de mandatul lui Donald Trump

Marea Britanie și Uniunea Europeană își întăresc legăturile pentru a preveni eventualele tensiuni comerciale și de apărare ce ar putea apărea sub administrația lui...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă