V-ati asezat vreodata la o "roata a olarului"? Ati privit vreodata un copil jucandu-se cu un astfel de instrument arhaic? Atunci, desi poate ati rezistat "reveriilor vointei" bachelardiene, numiti ca Eliade experienta "olarului primordial" experienta "demiurgica": acela e "cel dintai care a modificat starea Materiei". E intr-adevar uimitor sa simti cum in mana ta un bot de lut se transforma intr-un ce purtandu-si amprenta nu a degetelor, ci a sufletului, a viselor, a gandurilor…un ce care-ti seamana. si cum, fara sa sune pretios, te simti un Artifex al Pamantului. In acceptia lui Guenon (da, ne intoarcem la distinctia "calitate" – "cantitate" operata in definirea raportului intre "traditional" – impregnat de sacru – si "modern" – reziduu "profan" al unei astfel de lumi), Artifex era cel care exercita o arta-meserie si, daca "cei vechi" isi indeplineau astfel functiile pentru care calitatile proprii ii destinasera, pentru "moderni" aceste calitati individuale ar fi secundare –vezi fabricarea "in serie". Ne intrebam totusi, grabiti cum suntem, daca o ceramica de Horezu sau de Korond nu s-ar "fabrica" si in serie, cum am ajunge azi la ea?
Ca sa apreciem asemenea creatii, ne-ar fi utile revizitarea unor sali ale muzeului de istorie sau frunzarirea atlaselor ce ne poarta, sintetic, prin spatii si timpuri descrise de istorici ca epoci ale pietrei, bronzului si fierului. "Ganditorul" de Hamangia cu perechea sa "Femeie sezand", sanctuarele de Gumelnita, vasele decorate de Cucuteni, topoarele de lupta, celebrul coif de aur getic, pesterile pictate ne amintesc ca nu suntem (in spatiu!) atat de departe de Cro-Magnon sau Pestera Altamira, ca Hallstatt si La Tene au insemnat ceva si prin locurile astea. Incat datele seci despre traci, iliri, celti, germani, iberi, etrusci, sciti, sarmati sau slavi salveaza si-n mintea noastra ceva din trecut.
