4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialSubventii europene pentru zeci de mii de oi-fantoma

Subventii europene pentru zeci de mii de oi-fantoma

» Controale ale APIA in fermele zootehnice din judetul Tulcea au dezvaluit ca fermierii au solicitat subventii europene pentru zeci de mii de oi care nu exista.

» Garda Financiara investigheaza mai multe cazuri de evaziune fiscala cu oi exportate ilegal, pentru care s-au incasat
subventii UE.

Controalele efectuate la fermele zootehnice de specialistii Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) pentru a verifica efectivele de oi pentru care se acorda subventii de la Uniunea Europeana au scos la iveala falsuri grosolane. Petru Cojocea, directorul APIA Tulcea, a precizat ca, "la controalele din teren pentru verificarea efectivelor de oi pentru care s-au solicitat, in acest an, subventii europene, am constatat ca aproape toti cei care au facut cereri pentru subventii au dat declaratii false". "Lipsesc, in doar 15% din fermele pe care le-am controlat prin sondaj, zeci de mii de oi din efectivele declarate de proprietari pentru a beneficia de subventii. Am descoperit cazuri de fermieri care nu au nici o oaie din sutele de animale pentru care pretind subventii europene. Noi am verificat doar 15% dintr-un efectiv de aproape 270.000 de oi aflate in baza de date a APIA pentru a fi platite subventii UE. Aceste verificari s-au facut aleatoriu, conform procedurii de lucru a institutiei noastre, acceptata de Uniunea Europeana. Constatarile inspectorilor arata ca nu este vorba de mici erori, ci de o practica menita sa prejudicieze bugetul public. Este posibil ca falsurile sa se regaseasca la toti crescatorii de oi."

Actele de control incheiate de inspectorii APIA arata ca din ferme din localitatile Stejaru, Baia, Ceamurlia de Sus, Grindu, Dunavatul de Jos si Greci au disparut cele mai multe oi. De exemplu, Stoli Bojin din Stejaru a solicitat la inceputul acestui an subventie pentru 996 de oi. Inspectorii APIA au descins zilele trecute in respectiva localitate si nu au gasit nici o oaie in ferma lui Stoli. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul altor trei oieri din alte localitati, care au fost verificati, prin sondaj, de inspectorii APIA. Stoli Bojin a declarat ca "am vandut oile in urma cu doua luni si nu am stiut ca trebuia sa anunt la APIA si sa refac cererea de subventii". Directorul Petre Cojocea a respins aceasta motivare a oierilor tulceni spunand ca, "in momentul solicitarii subventiilor, proprietarii animalelor au fost avertizati asupra consecintelor inscrierii in fals a efectivelor si a obligatiei de a notifica APIA la pierderea unor animale prin vanzare sau din alte motive, pentru a fi refacuta cererea de subventionare. Ei nu vor primi subventiile, iar daca au incasat banii, trebuie sa-i restituie in contul APIA. Procedura de acordare a subventiilor pentru animale nu prevede si alte sanctiuni, ca in cazul subventiilor pentru terenuri. Fermierii care cultiva terenuri, daca sunt descoperiti cu falsuri in declaratii, returneaza subventiile incasate si nu mai primesc astfel de bani timp de trei ani. Oierii care au intocmit cereri false pot fi pedepsiti penal pentru respectivele falsuri".

Expertii APIA spun ca anul acesta, spre deosebire de cei anteriori, verificarea efectivelor de animale pentru care se platesc subventii se poate face cu precizie, pentru ca toate animalele au fost inscrise in baza de date a medicilor veterinari, cu informatii de identificare precise, iar aceste informatii se afla si la dispozitia APIA, pentru a verifica veridicitatea declaratiilor fermierilor din cererile de subventionare. Anul acesta, subventia acordata de APIA pentru o oaie este de aproximativ 40 de lei. Aceasta suma va fi stabilita cu precizie dupa ce se vor incheia controalele din teren privind corectitudinea declaratiilor din cererile de subventionare.
In timp ce unii proprietari de oi reusesc sa pacaleasca institutiile statului cu declaratii false privind efectivele de animale, oierii sibieni, care detin peste 150.000 de oi in Delta Dunarii, nu vor incasa anul acesta subventii europene. Cererile oierilor sibieni din Delta pentru subventii nu au fost acceptate de APIA, pentru ca acestia nu s-au afiliat la o asociatie locala a crescatorilor de ovine. Ionel Bodea, reprezentantul oierilor sibieni din Delta, a declarat ca "am dat in judecata Ministerul Agriculturii pentru reglementarea aberanta prin care ne obliga sa ne inscriem intr-o asociatie pe care nu o recunoastem".

Acuzatie

» Evaziune

Zilele trecute, comisarii Garzii Financiare au confiscat 8.000 de oi la o ferma din satul Smardan. Respectivele animale erau pregatite pentru a fi exportate in Turcia, dar nu existau acte de provenienta a oilor. Administratorul firmei din Braila care detine aceasta ferma le-a declarat comisarilor financiari ca oile au fost cumparate de la satenii din zona Macin, dar nu a putut dovedi cu acte fiscale aceste achizitii. In plus, ferma din Smardan nu era autorizata de Directia Sanitar-Veterinara Tulcea. Exista suspiciunea ca, prin intermediul acestei ferme neautorizate si al altora aflate in aceasta situatie, se practica un comert ilegal cu oi. Comisarii Garzii Financiare Tulcea care au investigat cazul de la ferma Smardan mai sustin ca unii oieri din nordul Dobrogei incaseaza subventii, desi respectivele animale au fost vandute ilegal unor firme care le exporta.

Cele mai citite

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă