Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang au anunţat luni existenţa unui număr total de 177 cazuri de norovirus confirmate până acum, însă delegaţiile sportive sunt în continuare neafectate.
Conform POCOG, 19 cazuri noi au fost confirmate duminică după-amiază. Oficialii sud-coreeni au precizat totodată că, din cele 177 de persoane afectate, 68 şi-au venit şi au fost scoase din carantină, reluându-şi activitatea în cadrul Jocurilor.
Virusul, care provoacă diaree şi vărsături, a fost detectat cu câteva zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor, când 1.200 de agenţi de securitate au fost plasaţi în carantină, organizatorii apelând la soldaţi pentru a-i putea înlocui.
Niciun caz de îmbolnăvire în rândul sportivilor nu a fost detectat până în prezent. O epidemie similară, izbucnită în timpul Campionatelor Mondiale de atletism de la Londra, i-a forţat pe mai mulţi concurenţi să rateze competiţia.
POCOG a anunţat, totodată, că mai multe agenţii colaborează pentru a pune capăt epidemiei, calitatea apei fiind testată, în timp ce la locurile de concurs, în restaurante, hoteluri şi în locurile de cazare ale muncitorilor au loc inspecţii sanitare.