13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: " Nu avem stat de drept, avem un simulacru"

Tăriceanu: ” Nu avem stat de drept, avem un simulacru”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avut o reacţie extrem de dură după ce în presă au ieşit la iveală noi dezvăluiri care scot în evidenţă abuzuri ale unor procurori DNA. Tăriceanu susţine că astfel de lucruri ne demonstrează că România nu are un stat de drept în sensul adevărat al cuvântului.

“Sunt lucruri extrem extrem de grave care nu-şi au locul într-o societate democratică. Mai ales când vrem să dovedim că în România funcţionează statul de drept, aceste lucrui arată că nu avem stat de drept, ci un simulacru. Se poate zdruncina grav încrederea cetăţenilor în justiţie.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Parlament.

“Nu am mai discutat de multă vreme cu ministrul Justiţiei. Probabil că şi domnia sa va avea o poziţie publică, dar trebuie să discutăm.”, a completat şeful Senatului.

Întrebat despre directiva dată de Liviu Dragnea către ministrul Justiţiei, de a se întoarce mai devreme din vizita din Japonia, Tăriceanu s-a detaşat de solicitarea liderului PSD şi a susţinut că nu cunoaşte detalii despre programul lui Tudorel Toader.

“Nu ştiu care e programul dânsului şi când trebuie să se întoarcă.Nu ştiu care e durata vizitei, deci nu mă puneţi să spun ce ar trebui să facă.”, a conchis liderul ALDE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă