Căutarea poate dura luni de zile sau peste un an, în condițiile în care majoritatea angajatorilor dau șanse doar tinerilor.
Mulți astfel de șomeri se văd nevoiți să demareze o activitate pe cont propriu pentru a supraviețui sau să plece din țară. Astfel se explică numărul tot mai mare de persoane trecute de prima tinerețe care migrează spre țări care le oferă o șansă la muncă.
P
ersoanele trecute de 40 de ani care rămân fără loc de muncă au șanse minime de a-și găsi un alt job în România. O spun chiar specialiștii în resurse umane. Motivul? Angajatorii nici nu vor să audă de această categorie de personal, în pofida calificărilor sau experienței deținute. “Trendul” vine de la companiile multinaționale, care fac angajări după un singur tipar: tineri școliți și foarte maleabili, dispuși să lucreze zi-lumină și să accepte o mulțime de constrângeri. Această discriminare pe care o practică constant multinaționalele nu este de imaginat însă în țările lor de proveniență. Legile sunt foarte restrictive acolo și niciun tip de discriminare nu este permis. În România, însă, multinaționalele fac legea. Firmelor de recrutare li se dau tipare clare de angajare, transmise de birourile centrale ale marilor companii străine, iar excepțiile de la regulă nu sunt permise. Mulți manageri aduși “de afară” se comportă aici ca stăpânii de sclavi.
În acest context, persoanele de vârstă mijlocie mai au o șansă la angajare doar în societățile românești, care caută oameni bine pregătiți și cu experiență. Singurele excepții sunt cadrele medicale și cele didactice, care lucrează la stat și care își pot găsi de lucru la orice vârstă.
Tinerii, angajați după tipare croite în afară
Daniela Necefor, Managing Partner al companiei Total Business Solutions (TBS), spune că nu există o explicație logică pentru această preferință a angajatorilor.
“Oamenii de peste 40 sau 50 de ani au suficientă putere de muncă, nu mai au probleme legate de creșterea copiilor și dețin multă experiență de viață, dar și experiență profesională. Mai mult, cei care dețin o funcție de conducere sunt mult mai deschiși în a-i ajuta pe tineri să capete experiență și să-și clădească o carieră, pentru că nu-și mai simt amenințată poziția în companie. Faptul că angajatorii nu sunt interesați de ei ține strict de mentalitatea din România”, susține Daniela Necefor. Ea a subliniat încă un paradox legat de această situație: ”Mulți oameni trecuți de 40 de ani sunt nevoiți să accepte, după luni sau ani de căutare a unui loc de muncă, un pachet salarial cu mult sub nivelul a ceea ce merită. Disperarea îi aduce în această situație. Iar unii angajatori devin reticenți față de ei tocmai pentru că îi văd dispuși să lucreze pe salarii foarte mici”.
Reprezentanta TBS a adăugat că firmele de recrutare se simt “foarte prost” când nu pot oferi nimic nici măcar specialiștilor de vârstă mijlocie, indiferent de experiența acestora. Doar fondurile de investiții mai sunt interesate de expertiza acestor oameni.
Atitudinea, preferată competenței
În fapt, situația este pe cât de pragmatică, pe atât de tragică pentru cei care încă mai speră că având un CV consistent vârsta nu va fi un impediment pentru angajare. Multinaționalele preferă tinerii mai puțin pregătiți, dar isteți și foarte dispuși la sacrificii pentru a-și clădi o carieră. Potrivit Magdei Radu, Managing Partner al companiei Fox Management Consultants, în primul eșalon care părăsește o companie se află angajații cu atitudine și competențe proaste. Urmează apoi cei care au competențe bune, dar atitudine considerată proastă de către angajator. Aici se încadrează și persoanele trecute de 40 de ani. Odată ajunși“pe bară“, acești oameni nu mai au șanse de a fi angajați în companii similare.
“Trebuie să avem în vedere și faptul că în România oamenii se uzează mai repede, din motive sociale: petrec 2-3 ore pe zi în trafic, stau minimum 8 ore la serviciu și nu le mai rămâne timp pentru dezvoltare personală, pentru sport sau pentru îmbunătățirea propriilor competențe. Angajatorii știu asta și îi văd pe cei trecuți de 40 de ani ca pe niște lămâi stoarse. Societatea nu le mai dă nici o șansă. Iar femeile sunt și mai discriminate. Dacă ești femeie de peste 45 de ani, nu mai ai nici o posibilitate de a-ți găsi un serviciu în România”, afirmă Magda Radu. Ea atrage atenția și asupra faptului că la noi nu există o cultură organizațională, astfel că angajatul nu se bucură de drepturile firești, legale, care i-ar fi conferite în orice altă țară, precum timpul de lucru clar stabilit sau pauza de masă. Companiile care respectă aceste drepturi reprezintă o minoritate exotică. În plus, majoritatea angajaților români trebuie să facă față unui stres suplimentar permanent, cauzat de lipsa unei infrastructuri de calitate la locul de muncă (materiale, aparaturi etc.).
“Omul este un produs al sistemului în care funcționează. La noi, până și trainingul se face în binele organizației, nu în cel al angajatului”, a subliniat Magda Radu. Ea a adăugat că mulți profesioniști trecuți de 45-50 de ani care nu și-au mai găsit de lucru în România au plecat în străinătate, unde conduc în prezent proiecte de anvergură.
