Romania s-a lasat marginalizata politic si diplomatic in toate negocierile geopolitice din jurul spatiului Marii Negre. Semnele care arata asta sunt numeroase, de la neputinta guvernelor succesive de la Bucuresti de a influenta situatia din Moldova pana la indepartarea perspectivei racordarii Romaniei la o retea de conducte care ar aduce gaz si petrol in Europa de la Marea Caspica (proiectul Nabucco). Cel mai graitor esec ramane insa cel ilustrat de relatia Romaniei cu Republica Moldova, aceasta din urma fiind, la randul ei, adanc divizata in tabere si factiuni ostile. Astfel, cine trece prin Tiraspol zilele acestea (posibilitate, desigur, redusa pentru cetatenii romani, care nu pot calatori liberi nici macar in Moldova propriu-zisa, sa nu mai vorbim de Transnistria) poate vedea acest lucru foarte rar: ambasada Abhaziei si ambasada Osetiei de Sud sunt instalate in mijlocul capitalei Transnistriei, pe fatada cladirii fluturand steagurile elegante ale celor doua regiuni separatiste din Georgia (si independente de facto sau, mai degraba, tributare Rusiei).
Ambele "ambasade" sunt instalate in aceeasi cladire in care se mai afla si "centrele culturale" ale Abhaziei si Osetiei de Sud. In afara de Managua (Nicaragua) si de Moscova, independenta acestor doua regiuni separatiste din Georgia, care a furnizat motivul declansarii scurtului razboi ruso-georgian din august 2008, nu a fost recunoscuta de nici o alta tara. Odata trecut Nistrul, apare limpede ca nu te mai afli in spatiul romanesc traditional. Acolo, in Transnistria, se vede cum Rusia manevreaza cu succes in acest nou "Mare joc" pe care il reprezinta lupta pentru influenta in jurul spatiului Marii Negre. Dupa ce a pierdut, de-a lungul deceniului ’90, foarte mult in putere si prestigiu, Rusia revine acum in forta, avand la indemana o arma retorica furnizata chiar de occidentali: recunoasterea de catre acestia a independentei regiunii Kosovo, independenta capatata in urma unei interventii militare externe occidentale, justifica din punctul de vedere al Moscovei recunoasterea independentei Abhaziei si Osetiei de Sud, obtinuta, la randul ei, prin forta armelor.
Aici Kremlinul subliniaza fara mare osteneala o mare contradictie in documentele ONU: pe de o parte, se afirma inviolabilitatea frontierelor, pe de alta, dreptul la autodeterminare. De ce – intreaba Rusia – albanezii din Kosovo au avut dreptul la autodeterminare, iar abhazii si osetii din Georgia nu l-ar avea? Raspunsul Occidentului nu este, desigur, foarte coerent. Romania insa nu e luata in seama de nimeni in aceste jocuri geostrategice.
Indiferent ca e vorba de Moldova sau de spatiul Marii Negre, Romania este astazi un actor cu totul neglijabil. In cazul Moldovei, pasivitatea diplomatica romaneasca a facut chiar ca, incetul cu incetul, sa se solidifice in discursul politic occidental imaginea unei tari – Moldova – cu o identitate proprie, ba chiar si cu o limba proprie. Pana si mari publicatii occidentale de calitate, cum ar fi (in Franta) Le Monde sau (in Marea Britanie) Financial Times, scriu acum in mod curent despre "identitatea moldoveneasca" sau chiar despre "limba moldoveneasca". In materie de influenta regionala, Romania zace ocultata sub o movila de confetti de imperii.
