30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialControale suplimentare privind cosul zilnic

Controale suplimentare privind cosul zilnic

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a lansat proiectul "ANPC protejeaza cosul zilnic", in cadrul caruia vor fi verificate frecvent produsele alimentare, utilitatile si serviciile.

Aceasta campanie consta intr-o supraveghere suplimentara a pietei de produse alimentare de baza, respectiv lactate, carne, oua, faina, orez, paine, din punct de vedere al respectarii drepturilor consumatorilor privind o informare corecta, completa si precisa, respectarea termenului de valabilitate inscris pe ambalaj, respectarea afisarii corecte a preturilor, adica pretul afisat sa fie acelasi cu cel platit de consumator. "Va fi un control suplimentar in zilele de joi si vineri in locurile de comercializare, implementarea masurilor necesare va fi monitorizata, se vor implica suplimentar institutiile de stat acolo unde sunt necesare controale de laborator cu echipamente specializate, vor fi preluate telefonic reclamatiile si in zilele de sambata si duminica, intre orele 9.00 si 17.00", a explicat Bogdan Pandelica, presedintele ANPC. Perioada derularii proiectului este de un an, cu evaluari lunare.

De altfel, comisarii au si inceput verificarile in cadrul acestei campanii, primul produs vizat fiind orezul. In urma controalelor s-a depistat ca la multti agenti economici, mai ales din Arges, Ilfov si Bucuresti, precum si la produsele importate din Bulgaria, se utiliza denumirea de orez pentru produse care erau in realitate un amestec de spartura de orez si boabe sau chiar numai spartura de orez. Din cei 177 de vanzatori verificati, la 121 s-au depistat numeroase abateri, pentru care au fost aplicate amenzi in valoare totala de 577.000 lei.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Bursa de Valori București, cea mai performantă piață de capital din lume în 2026

Bursa de Valori București (BVB) a devenit cea mai performantă piață de capital din lume atât de la începutul acestui an, cât și în...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...
Ultima oră
Pe aceeași temă