Justitia pare axa centrala in jurul careia se invarte toata Romania. Inceperea urmaririi penale a fostului ministru al Tineretului si Sportului, ancheta parlamentara in cazul ministrului Mediului, posibila anchetare a ministrului Turismului si a fostului premier Tariceanu, protestele magistratilor, procesele dintre judecatori si Guvern, raportul Comisiei Europene asupra Justitiei, toate la un loc alcatuiesc cel mai discutat subiect al vietii publice. Mii de stiri, de articole, de analize, de ore de dezbateri, o energie imensa consumata zi de zi pentru ceea ce pare a fi cea mai importanta tema a acestei societati: ideea de dreptate. Mesajul este unul singur. Toti vor dreptate. Sa traim intr-o tara a caracterelor imaculate, in care sa nu mai existe hotie si coruptie, in care puterea sa le fie data numai celor neprihaniti, in care bogatia sa fie acumulata doar cu cinste si sudoare, in care ticalosii sa fie pedepsiti exemplar si din care sa fie abolita orice forma de nedreptate.
Nu exista dezertori din aceasta unanimitate. Asta spun si Adrian Nastase, si Sergiu Andon, si Traian Basescu, si Monica Ridzi, si Dan Voiculescu, si Calin Popescu Tariceanu, si Ion Iliescu, si Dan Radu Rusanu, si Viorel Hrebenciuc, si Vasile Blaga, si Relu Fenechiu, si Mircea Geoana, si Culita Tarata, si Mischie, si Elena Udrea, si Micky "spaga". Toti. Toti vor dreptate si justitie.
Au si avem doar o mica problema. Ne aflam in acelasi punct ca in urma cu 20 de ani. Cand toata natia se maimutarea batand pas de defilare in fata celui mai iubit dintre conducatori, cand faceam cu trupurile noastre harti multicolore pe stadioane, cand strigam din milioane de piepturi "Ceausescu, Partidul, Romania", in timp ce lucrurile stateau cu totul altfel de indata ce fiecare ramanea singur cu el insusi. Ceausescu redevenea dementul Ceasca, partidul – adunatura de imbecili cu cefe groase, Romania – numele de pe frontispiciul unui lagar de exterminare a constiintelor, in decor de iarmaroc.
In fata oglinzii, adevarurile erau aceleasi, neschimbate: in tara asta scapa doar cine poate, nu exista supravietuire decat pe cont propriu, indiferent prin ce mijloace. Dreptatea nu ti-o da nimeni. Ti-o iei singur, cu orice pret.
Adevarurile zilei de azi: aceleasi de acum 20 de ani, neschimbate. Am ramas o tara care duce o viata dubla. Sub luminile studiourilor de televiziune, excitati de arcuirea frazelor juste, emotionati de emotia celor pe care si-i inchipuie ascultandu-i, toti marsaluiesc aducand omagiu Justitiei. Dincolo de scena, in intunericul compromisurilor si al afacerilor oneroase, al convingerilor sincere si al faptelor necenzurate, ideea de dreptate este doar o gluma, un subiect de bancuri si batjocura.
Suma dezvaluirilor facute din 1990 incoace si bilantul condamnarilor pronuntate in cele mai importante cazuri de coruptie si frauda care au iesit la iveala dau un singur verdict: in Romania, dreptatea este un accident, rezultatul fericit al unui concurs extraordinar de imprejurari care au dat peste cap, pentru foarte scurt timp, mecanismul aproape infailibil prin care statul isi protejeaza marii infractori.
Raritatea cazurilor de infaptuire autentica a justitiei isi are egal doar in raritatea cazurilor de disidenta reala din timpul regimului Ceausescu. Aceeasi lipsa de forta a societatii civile care i-a permis fostului dictator sa o tina sub control total timp de 25 de ani ajuta astazi mutantul ce i-a succedat sa ii desavarseasca opera. Chiar si in libertate, fara a mai avea scuza terorii dictatoriale, romanii hranesc, tolereaza si voteaza o oligarhie si un stat care nu dau socoteala nimanui pentru faradelegile comise.
