Autoritatile reconsidera prognozele privind cresterea economica din acest an, estimand o contractie similara cu cea a analistilor ING.
Economia romaneasca s-ar putea contracta cu 6,5-7,1% in acest an, nivel care va depasi cu mult cifra de 4%, luata in calcul de Guvern la rectificarea bugetara, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor.
"Deocamdata, nu avem date privind descresterea economica pe semestrul. Sigur suntem pe o descrestere economica in trimestrul II. La sfarsitul anului, contractia economica s-ar putea situa intre 6,5 si 7,1%", a explicat Gheorghe Pogea.
Prognoza prezentata de ministrul Finantelor este cea mai pesimista avansata pana acum de un membru al Guvernului, dupa momentul semnarii acordului cu Fondul Financiar International (FMI), care prevedea initial o comprimare a produsului intern brut cu aproximativ 4% in acest an.
Insa datele statistice prezentate pentru primele trei luni, care au indicat o scadere economica de 6,2% fata de intervalul similar din 2008, au depasit estimarile initiale ale FMI. Reprezentantii Fondului au lasat ulterior sa se inteleaga ca este posibila o revizuire a estimarilor privind economia Romaniei.
Ideea este sustinuta si de guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, care spune ca ajustarea economica este destul de mare si "tinde sa devina excesiva". In aceste conditii, Isarescu avertizeaza ca este nevoie de o recalibrare a politicilor economice. "Este un fapt evident ca ajustarea economica a fost destul de mare, tinde sa devina excesiva; acum avem nevoie de o recalibrare a instrumentelor, a componentelor politicilor economice", a precizat Isarescu.
si analistii au inrautatit in ultimele saptamani prognozele privind evolutia economiei romanesti din acest an. Astfel, analistii ING au sustinut ca se asteapta in 2009 la o comprimare a economiei romanesti cu 7,1%, iar analistii UniCredit au prevazut un declin de 5,2%, in timp ce Raiffeisen estimeaza o scadere a PIB cu 6%.
In aceste conditii, politicile economice trebuie ajustate in 2009 astfel incat sa incurajeze procesul de restructurare a economiei romanesti si sa permita revenirea la o crestere sanatoasa a produsului intern brut (PIB), considera Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR). "Principalul proces de ajustare priveste structura economiei. O dinamica a valorii adaugate in domeniul constructiilor, de 32,5% in primul trimestru din 2008, 33,9% in al doilea trimestru, 29% in trimestrul III si 19% in ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu o dinamica in industria prelucratoare, unde se asigura exporturile Romaniei, de doar 5,4% in primul trimestru, 6,2% in trimestrul al doilea, 3,1% in trimestrul al treilea si 7,7% in ultimul trimestru din 2008, arata o structura neadecvata a economiei", a declarat Vasilescu, citat de NewsIn.
Vasilescu a subliniat ca, atunci cand face referire la mixul de politici economice, banca centrala "nu uita sa sublinieze ca nu sunt doua sau trei, ci patru: politica monetara, politica fiscala, salariala si de restructurare".