18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieSubvenție COVID-19 mai mare pentru fermierii din Europa

Subvenție COVID-19 mai mare pentru fermierii din Europa

Compensații financiare de până la 7.000 euro pentru fermieri și subvenții de până la 50.000 euro pentru IMM-uri agroalimentare sunt sumele stabilite de euro-deputați spre a fi achitate până cel târziu la 30 iunie 2021 în baza cererilor ce vor aprobate la plată până la sfârșitul acestui an.

Măsura de urgență, aprobată în Parlamentul European cu 636 voturi pentru, 21 împotrivă și 8 abțineri, va permite statelor membre ale UE să utilizeze fondurile UE rămase în programele lor de dezvoltare rurală pentru a plăti o sumă forfetară unică sub formă de compensație pentru fermierii și micile întreprinderi rurale afectate în mod deosebit de criza COVID-19.

Compensația care poate fi plătită celor mai afectați fermieri a fost majorată cu 2.000 euro față de valoarea propusă de Comisia Europeană. Suma de finanțare a măsurii de sprijin sub formă de lichidități va fi limitată la 2% din pachetul financiar al UE pentru programele de dezvoltare rurală din fiecare stat membru, în creștere față de procentul de 1% propus inițial de Comisia Europeană.

Termenul pentru efectuarea plăților a fost prelungit cu șase luni, până la 30 iunie 2021, iar cererile de sprijin depuse de fermieri și de reprezentanții micilor afaceri agroalimentare trebuie analizate și aprobate înainte de data limită 31 decembrie 2020.

Proiectul de regulament, sub forma aprobată de deputați și agreată informal de statele membre, va fi înaintat Consiliului spre aprobare finală. Odată aprobat atât de Parlament, cât și de Consiliu, noul act legislativ va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare imediat după aceea.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă