12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăJudecătoarea Geanina Terceanu a fost ridicată, de acasă, de poliție

Judecătoarea Geanina Terceanu a fost ridicată, de acasă, de poliție

Judecătoarea Geanina Terceanu a fost ridicată, de acasă, de poliție, după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare, în dosarul în care a fost găsită vinovată că a primit mită. În plus, Terceanu va rămâne și fără suma de 185.000 euro, banii reprezentând mita primită.

Conform DNA, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbalişti, în care fraţii Becali şi Cristian Borcea, alături de alţi conducători din fotbal, fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 (‘fapta nu există’).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

“Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată lui Terceanu de către inculpaţii Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiţi în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiţi de Terceanu la achiziţionarea unei locuinţe (al cărei preţ total a fost de 93.000 euro)”, susţin procurorii.

Ulterior, în martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv pe cei implicaţi în dosarul transferurilor, desfiinţând astfel soluţia de achitare dată de judecătoarea Terceanu.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă