22.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăTrafic de influență pentru a obține locuințe de la stat. Este implicat...

Trafic de influență pentru a obține locuințe de la stat. Este implicat și un notar

Procurorii DNA și polițiștii fac percheziții, joi, în București și în județul Ilfov, într-un dosar referitor la atribuirea de locuințe de la stat.

Peste 30 de persoane sunt cercetate în acest caz, una dintre ele fiind un notar.

Există indicii conform cărora membrii rețelei ar fi promis că, pe baza relațiilor pe care le aveau, pot obține atribuirea unei locuințe, din partea Primăriei, către persoane fizice. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CNAS propune schimbări în sistemul medical. Acces extins la servicii, mai puțină birocrație și noi reguli pentru spitale

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat în dezbatere publică un pachet de proiecte care urmărește extinderea accesului la servicii medicale, simplificarea...

iOS 27 aduce o schimbare importantă pentru Apple Mail. Funcția de căutare va deveni mai inteligentă

Apple pregătește una dintre cele mai importante îmbunătățiri pentru aplicația Mail din ultimii ani. Odată cu lansarea iOS 27, funcția de căutare va fi...

Antarctica a înregistrat cea mai scăzută temperatură de pe Pământ din ultimii 14 ani. Ce spun cercetătorii

În timp ce numeroase regiuni ale lumii se confruntă cu valuri de căldură record, Antarctica a înregistrat cea mai scăzută temperatură de pe Pământ...
Ultima oră
Pe aceeași temă