Presedintele trece de la o hora la alta, in pregatirea alegerilor pentru Parlamentul European. Fapt este ca mai nimanui din UE, cetatean sau om politic (ca astia nu sunt sigur ca mai pot fi numiti cetateni, adica simpli cetateni), nu prea-i pasa de aceasta sesiune mai mult decat de un foarte firav test pentru urmatoarele alegeri interioare. Tot mergand asa, din hora-n hora, presedintele Traian Basescu nu prea are surprize. Iata, de pilda, la Nasaud, au avut loc asfaltari rapide, de noapte, ca sa zic asa, pe vreo doi-trei kilometri, ca sa treaca lin caleasca imperiala, scuzati prezidentiala, si sa nu se hurduce. Dar presedintele nu va fi aflat chestia cu asfaltarile rapide, pentru ca, se pare, nu pe pantofii domniei sale s-au lipit mici bucatele de bitum proaspat turnat, ci pe talpile altora, insotitori. Negre, aceste urme vor fi fiind un raspuns, cromatic vorbind, la pata de sub ochiul domnisoarei fiice prezidentiale, ca tot de la alegeri i se trage si dumneaei semnul.
Semnele alegerilor sunt, asadar, multiple si de toate felurile in patria noastra. Semnele ameliorarii situatiei cetateanului insa cam intarzie sa apara. Poporul il primeste pretutindeni pe presedinte cu paine si sare sau cu altele, ceva mai lichide, dar si asta-i "cam de multisor poveste". Toti se prefac a spera ceva de la omul din fata lor, de la primul om al tarii, cu alte cuvinte. Se prefac pentru ca nu pot sa cred ca sunt atat de naivi incat chiar sa si spere, in realitate, ceea ce dau impresia ca spera. Bucuria lor e una legitima, cine nu se bucura de vizita cuiva important, si simpatic pe deasupra, in umila sa casa? Aproape oricine, ca sa nu mai spun ca, atunci cand gazda e bine supravegheata de un om de partid prezidential bunaoara, lucrurile sunt chiar perfecte. Cu sau fara bitum proaspat turnat. Ar fi, cred, inutil si in orice caz zadarnic, sa mai amintesc de vizitele pregatite bine ale tovarasului cu T mare, de acum peste 20 de ani. Ce asfaltari se mai faceau si atunci peste noapte, ce mai vopsiri de brazi uscati, pentru ca taiati, in verde mai aveau loc!
Nu e de mirare ca lucrurile se aseamana, pentru ca oamenii, cei din jur, preseaza, se pare, ca lucrurile sa se repete, iar cei care li se pun in frunte nu sunt decat niste bieti prizonieri ai lor. Ca-si fac prizonieratul cat mai aurit, asta e alta poveste. Ca-si indeplinesc cele mai secrete dorinte de marire, acolo, in cadrul bine stabilit de alegatori, si asta e alta poveste. Cine n-ar face-o? In ultimii ani, toti cei care sperasera intr-o schimbare fundamentala au trebuit sa se resemneze: lucrurile se schimba extrem de incet si mai ales extrem de putin, cate-o nuanta, esenta ramanand mereu aceeasi. si cu toate acestea, conservatorismul cetateanului se simte, prea adesea, atins de schimbare si sare in sus, protestand. Intr-un fel sau altul.
Cu bitumul proaspat turnat pe talpi sau cu cearcane de campanie sub ochi, omul politic sau insotitorul sau isi desfasoara marsul – triumfal? – prin mijlocul multimilor carora, asa cum spunea cineva nu de mult, incearca sa le rezolve problema. Caci, uneori, omul politic ajuns in fruntea bucatelor chiar incearca sa rezolve problema. A lui si a celorlalti. Neaparat in aceasta ordine, stim acum bine de aproape douazeci de ani. Uneori stie dinainte ca demersul sau e destinat esecului si se preface ca nu stie, alteori, daca e deosebit de naiv, dar atunci cum dracu a nimerit acolo?, nu stie si nici nu banuieste. Gradul convingerilor sale manifestate in fata alegatorilor, a celor care ies cu paine si sare si tuica sau, dupa caz, vin, ca n-o sa iesi, la Murfatlar, de pilda, cu tuica, trebuie sa fie foarte ridicat, cam ca acela al tuicii de Ardeal, pentru ca acestia sa creada ca le-a iesit in fata omul providential.
Si omul providential le iese in fata cam o data la cinci ani si abia dupa inca vreo sase-sapte luni cei mai lucizi se lamuresc ca nici de data asta n-a fost sa fie. si iar asteapta patru ani si ceva, asta in ultimul timp, caci inainte ramaneau doar trei ani si ceva, pana cand sa puna stampila pe alt om providential caruia sa-i poata oferi paine, sare, tuica sau vin si sa-l pupe pe obraji ca pe un frate mai mare si mult mai tare, care insa, nu se stie de ce, nu-si foloseste maria si taria spre a-i face lui, celui care pupa, binele promis. si iar vin alegerile, si iar, si iar. si iarasi, si iarasi, Domnului sa ne rugam sa ne lumineze mintile. Poate data viitoare, sau, daca nu, data viitoare, cealalta. Pana atunci, mai cate-o hora, mai cate-un asfalt proaspat turnat, si uite-asa viata trece.
