"Ce e cu femeile si copiii? De ce simtim ca, pentru a fi de succes, pretuite si feminine, trebuie sa ne reproducem precum victorienii?", scrie editorialista "The Times" Afsaneh Knight.
"Nu vorbesc de Nadya Suleman, americanca cu cei 14 copii fara tata. Nici de femeile din zona rurala a Americii de Sud, care primesc instructiuni despre contraceptie direct de la Papa. Vorbesc de femeile educate, de cariera, din clasa mijlocie – adica voi, cititoarelor – care, odata ajunse la o anumita varsta, aleg sa ignore reusitele pe care le au deja si decid ca ceea ce ar trebuie sa faca neaparat este un copil.
Toate am fost la scoala, toate citim stirile. Stim, deci, ca populatia planetei creste an de an cu 80 de milioane (adica o intreaga Germanie), in timp ce resursele se imputineaza. Si totusi vrem copii. Cat mai multi copii grasuni si simpatici, care miros a laptic si pudra de talc. Iar daca nu vrem copii, inseamna ca e ceva in neregula cu noi. Inseamna ca suntem niste frustrate fara suflet sau niste babe cu inima franta din pricina rundelor nereusite de fertilizari in vitro.
Cat de multe cupluri care au ales sa nu aiba copii cunoasteti? Eu cunosc un astfel de cuplu. Iar ea, jumatatea feminina, de succes, sexi si fericita cum este, trebuie sa faca permanent fata unor reactii de genul ‘Oh, imi pare atat de rau!’ ori de cate ori spune ca nu are copii.
Noi, restul, ramanem gravide. Caci a face copii este ceea ce trebuie sa facem, nu-i asa? Te duci la facultate, te imbeti, iti faci un iubit, iti iei o slujba, te desparti de iubit, esti promovata, ambitia ta creste, cunosti pe cineva si descoperi ca il iubesti, va cumparati o masina, va mutati impreuna, va faceti un credit ipotecar, va logoditi, faceti o petrecere, tu primesti un job mai bun, va casatoriti, supravietuiesti Craciunurilor cu socrii, faci un copil. E ceea ce trebuie sa faci.
Ei bine, nu ar trebui sa fie asa. Intreaba un neurochirurg de ce a ales 12 ani de studiu permanent. E putin probabil ca raspunsul sa fie ‘asa am simtit’ sau ‘era pasul urmator firesc’. Ca si pentru a fi doctor sau profesor, pentru a fi parinte trebuie sa ai vocatie. Cu toate acestea, alegem sa fim parinti din pricina unei combinatii de romantism, conformism si competitivitate. Nici unul din aceste ingrediente nu este un motiv suficient de bun.
Am o prietena (o mult-laudata avocata) al carei motiv pentru a face primul copil a fost ca, la 36 de ani, ‘nu devine mai tanara’. Nu e un motiv indeajuns de bun. Acum se straduieste aiba cel de-al treilea copil, pentru ca ‘vrea un baiat’. Nu e un motiv indeajuns de bun. I s-a intamplat sa nu apuce sa-si vada cele doua fetite inainte de culcare timp de doua saptamani din cauza programului de la serviciu. Dar, desigur, daca ar fi ales sa nu faca copii din pricina carierei ar fi fost privita ca o ciudatenie a naturii, demna de toata mila.
Multe, multe femei, desi la distanta de 150 de ani de crinolina, par a fi atat de conditionate de a avea copii, incat ii fac fara sa se gandeasca daca ii doresc cu adevarat si daca e bine sau nu.
A avea un copil in 2009 nu ar mai trebuie sa fie ‘un lucru ce trebuie facut’. Nu ar mai trebuie sa fie un lucru asteptat de la noi. Femeia nu ar mai trebui sa aleaga intre conformista normalitate (copii) si hulita anormalitate (fara copii). Ar trebui sa fie o alegere pe bune, facuta liber si de buna-voie, bazata pe certitudine, vocatie si ratiune.
Si asta pentru ca, in 2009, daca vrei un copil ar fi bine sa-l vrei foarte tare. Atat de tare incat sa fii dispusa sa-l introduci intr-o lume cu resurse pe duca, ghetari gata sa se topeasca si bombe presarate pe te miri unde. A, si nu uita ca in Anglia, de exemplu, costul mediu al cresterii unui copil pana la varsta de 21 de ani este de 193.000 de lire sterline."
Sursa: The Times
