23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăCulturăVampilov la Teatrul de Comedie, într-o montare semnată de Felix Alexa (P)

Vampilov la Teatrul de Comedie, într-o montare semnată de Felix Alexa (P)

Felix Alexa semnează adaptarea scenică, ilustrația muzicală și lighting design-ul. Traducerea îi aparține Mașei Dinescu, iar scenografia este concepută de Andrada Chiriac.

Din distribuție fac parte actorii Dan Tudor, Alexandru Conovaru, Gabriel Răuță, Mihaela Teleoacă, Bogdan Cotleț, Anghel Damian, Irina Ștefan.

Textul lui Vampilov și spectacolul montat de Felix Alexa urmăresc – cu un umor care, câteodată, devine amar – reacția pe care o poate stârni astăzi în noi un gest altruist. „Cât o fi costând dezinteresarea în ziua de azi?”, se întreabă un personaj, arătând astfel că, într-o lume a abrutizării sentimentelor, suspiciunea a devenit atitudinea firească față de generozitatea celuilalt, că nu mai putem privi senin în sufletul semenilor, ajungând uneori să lovim mâna întinsă în ajutor. Există însă speranță, atâta vreme cât înțelegem ce se întâmplă cu noi și ne dăm seama că, tot vorba unui personaj, „s-a întâmplat ceva cu noi; ne-am sălbăticit, ne-am sălbăticit total…”.

 „Într-o lume în care interesul propriu a ajuns la rang de profesiune de credință, un gest simplu, adevărat, acela de a-ți ajuta semenii, devine suspect și absurd, de neînțeles. Piesa lui Vampilov, 20 de minute cu îngerul, reprezintă pentru mine o parabolă despre lumea dezumanizată în care trăim, o comedie cinică despre cum ne-am sălbăticit sufletele, fără să ne dăm seama. Și tocmai acest amestec fascinant de umanitate dezlănțuită, aflată în criză, și o puritate umană ce nu poate părea astăzi normală, ci doar „îngerească”, creează imaginea reală a lumii în care trăim, plină de confuzie și contraste. Dar oare „îngerul” aflat în fiecare dintre noi poate fi, totuși, salvat?” (Felix Alexa)

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă