18.1 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăSpecialPrimaria Clujului inventeaza creditul cu dobanda zero

Primaria Clujului inventeaza creditul cu dobanda zero

» Primarul din Cluj, Sorin Apostu, a anuntat ca municipalitatea ii va imprumuta pe cei care sunt prea saraci ca sa isi permita sa plateasca suma ce le revine pentru reabilitarea termica a blocurilor. Potrivit legii, proprietarii apartamentelor trebuie sa plateasca 20 la suta din valoarea totala a lucrarilor, in timp ce Guvernul plateste 50 la suta din lucrari, iar Consiliul Local, 30 la suta.

guvernul a aprobat pana acum reabilitarea termica a 76 de blocuri din Cluj. Astfel, Clujul este orasul care va primi cea mai mare suma din Romania, alocata de la bugetul statului in acest scop. Banii vor fi folositi pentru imbracarea peretilor blocurilor in polistiren, pentru refatadizarea cladirilor si pentru inlocuirea geamurilor simple cu termopane. Initial, Guvernul platea o treime din costul total al lucrarilor, administratia locala platea 33 la suta, iar proprietarii apartamentelor mai plateau o treime din factura.

Pentru ca si asa, aceste investitii ramaneau prea mari pentru o serie de proprietari de apartamente, autoritatile au schimbat strategia. Au marit cota de finantare din partea Guvernului si au scazut-o pe cea a oamenilor. O serie de asociatii de proprietari au castigat finantarea guvernamentala, insa acum, membrii asociatiilor de proprietari au constatat ca mai in fiecare bloc se afla cateva apartamente ai caror locatari spun ca sunt prea saraci ca sa isi permita sa achite cota de 20 la suta din factura totala, care le revine lor. Anul trecut, atunci cand si-au dat acceptul pentru inceperea proiectului, oamenii sperau sa poata obtine un credit bancar ca sa isi poata plati contributia. Numai ca, de la inceperea crizei economice, bancile au devenit foarte precaute, iar dobanzile la credite au crescut foarte mult. Asa ca primarul Sorin Apostu spune ca a gasit o solutie de criza. "Riscam sa pierdem foarte multi bani. De aceea, Consiliul Local ii va imprumuta pe proprietarii de apartamente cu venituri mici", a spus Apostu.

Creditul va avea dobanda zero, dar va fi indexat cu rata inflatiei. Familiile care au venituri mai mici de 500 de lei lunar pe fiecare membru vor trebui sa returneze banii in trei ani.
Familiile care au venituri de mai putin de 1.000 de lei pe membru vor trebui sa returneze suma imprumutata de autoritati in termen de un an. In cazul in care nu vor returna banii, oamenii risca sa fie executati silit, intocmai ca in cazul creditelor bancare nereturnate. Astfel ca rau-platnicii s-ar putea trezi evacuati de catre portareii primariei chiar din locuintele proaspat reabilitate. Autoritatile spun ca aceste situatii vor fi extrem de rare si adauga faptul ca reabilitarea blocurilor va permite proprietarilor de apartamente sa faca economii la facturile de incalzire, asa ca oamenii ar putea achita ratele tocmai cu acesti bani economisiti.

Cele mai citite

Daniel Paraschiv a marcat primul său gol pentru Real Oviedo! – VIDEO

Daniel Paraschiv, atacantul monitorizat atent de selecționerul Mircea Lucescu, a reușit primul său gol în tricoul lui Real Oviedo, echipa din liga secundă a...

Scăderea globală a fertilității: Moldova și Ucraina în topul negativ, România sub media globală

Rata globală a fertilității a scăzut semnificativ, de la 5 nașteri per femeie în 1950 la 2,3 în 2021, conform unui raport publicat de...

Impactul majorării salariului minim brut la 4.050 lei: costuri suplimentare de câteva miliarde pentru companii

Clever News Center a realizat o analiză detaliată a proiectului de hotărâre de guvern propus de Ministerul Muncii pentru creșterea salariului minim brut la...
Ultima oră
Pe aceeași temă