5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCriza poate deveni o calamitate

Criza poate deveni o calamitate

Criza s-ar putea transforma intr-o "calamitate umana si de dezvoltare" pentru multe tari sarace, a avertizat presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Peste 50 milioane de oameni, in special femei si copii, vor ajunge din cauza crizei la saracie extrema, estimeaza Banca Mondiala, cerand donatorilor eforturi sporite si imediate pentru "a preveni o catastrofa umanitara".
Zoellick a aratat ca unele dintre cele mai sarace economii ale lumii sunt lovite acum de "al doilea si al treilea val de criza" si ca nu se stie cat vor dura problemele sau cand va incepe redresarea. El a facut aceste declaratii la conferinta de presa de la finalul reuniunii ministrilor de Finante ai G7, extinsa la G20, cu Banca Mondiala si FMI. Unii ministri participanti au estimat insa ca sunt semne ca economia mondiala se stabilizeaza, dar abia de la mijlocul anului viitor va incepe redresarea din cea mai grava recesiune din ultimele decenii.
Consensul cvasigeneral ca tarilor emergente ar trebui sa li se dea o putere mai mare in luarea deciziilor in cadrul FMI daca li se cere o contributie mai mare nu s-a materializat intr-o rezolutie nici la aceasta reuniune.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă