16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTrump, discurs fulminant, de Ziua Națională a SUA, împotriva ”revoltei culturale de...

Trump, discurs fulminant, de Ziua Națională a SUA, împotriva ”revoltei culturale de stânga”!

Președintele Donald Trump a ținut, vineri, în ajunul zilei naționale a Statelor Unite ale Americii, un discurs fulminant în care a condamnat „revoluția culturală de stânga”, care, în opinia sa, a lansat un „atac radical” asupra democrației americane. Cuvântarea, plină de hiperbole istorice, a fost proiectată de Trump pe fundalul Muntelui Rushmore.

„Țara noastră se confruntă că o campanie nemiloasă pentru ștergerea istoriei noastre, defăimarea eroilor noștri, ștergerea valorilor și îndoctrinarea copiilor. Gloatele furioase încearcă să dărâme statuile fondatorilor noștri, să spurce cele mai sacre monumente și să dezlănțuie un val de crime violente în orașele namericane”, a spus Trump.
„Ei cred că poporul american este slab, moale și supus. Această revoluție culturală de stânga este concepută să răstoarne revoluția americană. Și, făcând acest lucru, ar distruge însăși civilizația care a salvat miliarde de oameni de sărăcie, boli, foame și a ridicat umanitatea pe noi culmi de dezvoltare, descoperire și progres”, a mai adăugat președintele American.

Discursul președintelui, programat ca parte a unei sărbători din weekendul de 4 iulie la memorialul South Dakota, vine după săptămâni de proteste la nivel național, pretexate ca fiind organizate împotriva rasismului și a brutalității polițienești, dar care au degenerat apoi în vandalizări colective ale monumentelor istorice și umiliri publice ale americanilor albi.

“Cazurile violente pe care le-am văzut pe străzile și orașele conduse de liberali-democrați sunt rezultatul previzibil al anilor de îndoctrinare extremă și părtinire în educație, jurnalism și alte instituții culturale”, a declarat Trump, cu referire la abuzurile comise de protestatarii de stânga pe străzile localităților americane.

„Acest atac la magnifica noastră libertate trebuie oprit și va fi oprit foarte rapid. În școlile noastre, în redacțiile noastre, chiar și în sălile de ședință din corporațiile noastre, există un fascism de extremă stânga care cere supunere totală. Dacă nu îi vorbești limba, nu îi execuți ritualurile, nu îi reciți textele și respecți poruncile, atunci vei fi cenzurat, exilat, trecut pe lista neagră, persecutat și pedepsit. Revoluția culturală de stânga este concepută pentru a răsturna Revoluția Americană”, a mai spus președintele SUA.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă