23.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialOtelul, aproape de retrogradare

Otelul, aproape de retrogradare

Golurile lui Costea si Wobay au adus o noua infrangere pe teren propriu pentru Otelul Galati. Dupa un inceput furtunos care i-a indemnat pe galateni sa se gandeasca la Cupa UEFA, acum, acestia au facut o intoarcere de 180 de grade si incep sa se teama de retrogradare. Desi pe locul 11 in clasament, la sapte puncte de primul loc ce duce in esalonul secund, Otelul se simte amenintat. Cel care a tras primul semnalul de alarma este chiar antrenorul Petre Grigoras. Dupa partida pierduta cu Universitatea Craiova, acesta a spus:

"Din pacate, echipa nu merge cum imi doresc. Atacam, ratam mult, iar apoi inscriu adversarii si totul este pierdut. Avem trei infrangeri consecutive si, drept consecinta, am intrat si noi in cartile retrogradarii pentru ca avem un program greu si ne asteapta momente grele". Tehnicianul otelarilor s-a referit si la jocul urmator precum si la criza financiara pe care o traverseaza formatia pe care o conduce. "Nu cred ca ultimele infrangeri au cauze financiare. Jucatorii si-au primit banii si nu cred ca acest aspect a avut vreo legatura cu jocul slab. Trebuie sa ne revenim pentru ca etapa urmatoare jucam contra unei echipe dificile, care se lupta pentru cupele europene", a declarat tehnicianul echipei de la Dunare.

Cele mai citite

Elias Charalambous, mulțumit de victoria lui FCSB: „Disciplina și atitudinea au făcut diferența”

FCSB a obținut o victorie importantă în Europa League, învingând PAOK cu 1-0, deși a jucat în inferioritate numerică din minutul 56. Antrenorul Elias...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă