Interzis in marea majoritate a tarilor si drastic restrictionat in restul statelor, algocalminul continua sa se vanda la liber in farmaciile romanesti. Desi specialistii au tras nenumarate semnale de alarma asupra pericolului administrarii medicamentului, Ministerul Sanatatii refuza sa ia masuri in acest sens, scrie AmosNews, citata de ziare.com.
Medicii spun ca metamizolul poate provoca o boala fatala, numita agranulocitoza, care distruge celulele din maduva osoasa, precursoarele celulelor sanguine care asigura apararea organismului. Reprezentantii Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii sustin ca 60 la suta din medicamentele folosite in controlul durerii in tara noastra contin metamizol. Potrivit unor studii recente realizate in patru spitale universitare din Romania, peste 95 la suta dintre pacienti primesc metamizol intravenos impotriva durerilor postoperatorii.
Organizatia a solicitat autoritatilor sa introduca noi reglementari legate de prescrierea si eliberarea metamizolului, avertizand asupra pericolului reactiilor adverse extrem de grave ale acestuia.
In SUA, metamizolul a fost retras complet de pe piata din 1977, in Marea Britanie, din 1965, iar in Arabia Saudita, din 1980. In Suedia, Danemarca, Olanda, Grecia, Irlanda, Pakistan, Ghana, Kuweit, Nepal, Bangladesh, Georgia si Lituania, medicamentul este strict interzis. In Israel , utilizarea acestui medicament a fost restrictionata, administrarea lui fiind posibila numai in spitale. Belgia a reglementat, in 1987, folosirea metamizolului doar cu prescriptie medicala si a impus pastrarea preparatului la sectiunea otravuri.
In Romania, atat medicii, cat si pacientii recomanda si folosesc cu incredere acest tratament, fara insa a cunoaste cu exactitate cat de periculos este medicamentul. Practic, algocalminul este atat de daunator, incat a fost interzis sau drastic restrictionat in foarte multe tari din lume. Mai mult, in Belgia, medicamentul este trecut la categoria otravuri. Numai la noi, in pofida avertizarilor, algocalminul continua sa fie accesibil oricui. De pilda, in Belgia, eticheta algocalminului are un cap de mort.
Metamizolul a fost lansat pe piata farmaceutica pentru prima data in 1921, in Germania , de firma Hoechst. In 1922 a fost deja descrisa agranulocitoza, dar numai dupa cateva decenii de utilizare, metamizolul a fost asociat cu reactii adverse fatale si, in primul rand, cu agranulocitoza. In SUA, printr-o hotarare a FDA, metamizolul a fost retras complet de pe piata din 1977, in Marea Britanie din 1965, iar in Arabia Saudita din 1980. Asociatia Medicala Americana a atentionat pericolele potentiale ale utilizarii acestor preparate inca in 1973.