Piata Universitatii continua. Atat doar ca ea se manifesta in ultimii ani putin diferit. Nu mai tine blocata circulatia prin fata Intercontinentalului, nici n-ar mai fi nevoie, circulatia se blocheaza singura, incat mai ca ai putea tine scurte manifestatii, in timp ce automobilele stau pe loc, bara la bara. Indarjirea cu care un om trimite proteste, memorii, manifeste Presedintiei Romaniei, Parlamentului roman, Guvernului roman, dar si Parlamentului European, Comisiei Europene pentru condamnarea unanima a comunismului si a crimelor sale m-a facut sa ma gandesc la rezistenta miilor de cetateni pasnici, in Piata Universitatii, din primavara anului 1990. Sigur, acum lucrurile au evoluat, dl Ion Iliescu mai este interpelat doar de mici grupuri de tineri, precum nu de mult, la ziua de nastere a domniei sale, si aparat de garzi de voluntari trogloditi cu pumnii liberi.
Nu mai vin masele de mineri, Miron Cozma s-a suparat, pare-se, si el pe comanditarul barbariei din iunie 1990, militia revopsita nu mai are aplombul celei de atunci, iar cei arestati pe nedrept scapa ceva mai repede, nu sunt dusi la Magurele si tinuti, si interogati in conditii inumane de procurorii puterii.
Sorin Iliesiu, vicepresedinte al Aliantei Civice si membru al GDS, nu vrea sa renunte si bine face. Aproape zilnic primesc cate un document de la el, care a fost, desigur, inainte, trimis unor "organe" europene sau chiar de peste Ocean. Cei care cred ca el nu au alta posibilitate decat de a nu renunta niciodata, chiar daca raspunsurile intarzie sa vina sau sunt pur diplomatice atunci cand "andrisantii" sunt europeni de Vest, crescuti in alta mentalitate decat politicienii romani de azi. Ultima sa isprava, a lui Sorin Iliesiu vreau sa spun, este apelul adresat Parlamentului European pentru condamnarea, dupa model ceh si romanesc, a comunismului.
Cum stiu din experienta cartilor, care e mai tare decat aceea a strazii in cazul asta, ca marea majoritate a intelectualilor din Vest sunt daruiti ideii comuniste mai abitir dupa caderea lagarului decat inainte, am mari indoieli ca un asemenea deziderat s-ar putea si implini, adica sa-si vada Sorin Iliesiu visul cu ochii. si asta cu atat mai mult cu cat el pune, intr-o anexa a apelului, drept conditie de intrare in UE a fostelor tari comuniste sa fi condamnat in prealabil, public si bazandu-se pe date certe, regimul comunist. Pe cat era de neputincioasa insa Piata Universitatii – asa cum ne-am dat seama abia la sfarsitul ei – pe atat de neputincioase sunt si asemenea apeluri, contrasemnate de personalitati, unele europene, sau de organizatii si sindicate din tara. Dar tot pe atat de necesare sunt si ele. Necesare, pentru ca ideea sa nu fie uitata la garderoba Uniunii Europene, unde trebuie lasate atatea si atatea obiceiuri rele, dar printre ele si unele pe care nu le-as califica la fel.
Exagerez spunand ca Piata Universitatii continua? Poate. Dar e o forma de a continua, atunci cand nu mai poti sta, ca acum aproape douazeci de ani, intr-o manifestatie-maraton, mai ales ca un loc de munca nu se mai pierde azi fara urmari dezastruoase, iar cei care inca nu le au si le pregatesc din greu. S-a spus mereu ca nu exista societate civila in Romania; atunci cand, in noiembrie 1990, a aparut Alianta Civica, fesenismul cvasiunanim i-a contestat dreptul de a vorbi in numele acesteia, mai tarziu si-au facut si fesenistii, rebotezati intre timp social-democrati, "alianta" lor, desigur, tot civica si aia, pe urma si-au fondat si un altfel de GDS, pe invers, ba un scriitor cunoscut a facut si un mic joc otravit de cuvinte: "Alianta Cinica" a numit el Alianta Civica.
Era din grupul Iliescu, unde nici jocurile de cuvinte nu sunt nevinovate. Asadar, gesturile aproape zilnice ale lui Sorin Iliesiu sunt necesare pentru a nu ne lasa sa adormim la loc dupa ce ni s-a cantat la capatai de atatea ori "Desteapta-te, romane!" si mai ales pentru a trezi si in generatiile care nu au prins nici revolutia si nici Piata Universitatii spiritul adevarului si al dreptatii asupra unui trecut care ramane naclait in manipularea securista si in dosarele contrafacute de catre procurori aserviti celor pe care ar trebui sa-i incrimineze.
