In urma cu doua saptamani, odata cu inceperea Postului Mare, am avut prilejul sa ne intrebam de ce debuteaza o asemenea perioada tocmai cu duminica infricosatoarei judecati. Cu alte cuvinte, de ce omului ii este pusa in fata judecata inca dinainte de a se purifica? Schitam cateva observatii.
Secolul XX a fost secolul celor mai dure reeducari pe care omenirea le-a trait. Acum s-au impus dictatori si ideologi, satrapi si tortionari, pretinsi iluminati si fanatici fara mila, care au vrut sa-l schimbe pe om, sa-l elimine pe omul vechi si sa-l realizeze pe cel nou. Mijloacele folosite au fost numeroase si dure. Am avut de-a face cu atei barbari pentru care religia, socotita drog pentru popor, trebuia aprig combatuta. Dar au fost si pedagogi care tocmai in numele Domnului au siluit si au batjocorit. Obsesia pedagogica de altminteri, doar obsesie, lipsita de reala vocatie, reprezinta poate cel mai mare rau abatut asupra noastra. Infricosatori sunt calaii si educatorii care vin cu tabla de legi si ne-o vara pe gat ca s-o inghitim pe nemestecate. In egala masura o lume rupta din tatani ofera un spectacol la fel de jalnic. Infricosatoarea judecata nu poate de aceea sa aiba loc in viata, ci numai dupa moarte.
La inceputul postului omului i se arata ce-l asteapta tocmai ca pana sa moara biologic sa poata invinge spiritual moartea, sa se ataseze cu toata fiinta lui ideii de inviere pentru a primi la urma suprema milostenie. Una este de aceea sa ajungi in fata judecatii ca un pregustator al ospatului divin, alta sa te infatisezi ca un netrebnic si necioplit. Educatorii nostri sunt primii care in fata judecatorului din cer ar trebui sa tremure. Atribuindu-si un drept care nu le fusese dat, au facut din om simplu cobai, supunandu-l unor teribile experimente. Romania a fost si ea scena unor asemenea pangariri. Faptul ca acum in post ne reamintim de Pitesti si de tot Gulagul romanesc nu este o repetitie exasperanta. Dimpotriva. Este un fel de a aprofunda postul pentru a vedea ca infricosatoarea judecata deschide un drum care strabatut pana la capat dezvaluie viata vesnica.
Cuvinte mari, fireste, dar nu trebuie sa ne temem de ele. Strabatem fara indoiala o era a relativizarii si a minimalizarii, suntem asadar minimalisti si deprimisti. Ca sa nu ne facem de ris suferim de teribila maladie a fricii de ridicol, pe care in urma cu mai bine de 150 de ani Dostoievski a denuntat-o in romanele sale. Reeducarea a fost tocmai de atunci prezentata. Sigaliovismul a fost descris tocmai ca sa anticipeze ce avea sa se intample in secolul XX in mai mult de jumatate din lume. Acolo am vazut ce ne asteapta si n-am crezut. Nici acum nu credem. Crestinismul nu judeca, ci mantuie, dar nu exista mantuire fara un minim de judecata…
