Structurat in mare parte sub o forma facila de flashback, in timp ce El Greco asteapta in inchisoare procesul Inchizitiei, firul povestii porneste in Creta, in 1566.
Pictorul Domenikos (debutantul britanic Nick Ashdon) se indragosteste de Francesca (Dimitra Matsouka), fiica guvernatorului insulei, venetianul Da Rimi (Yorgos Hristodoulou). Indemnat de tatal sau (Yorgos Haralambidis), Domenikos se muta in Venetia, unde e poreclit El Greco, si primeste incurajarile veteranului Titian. Evolutia ii e urmarita indeaproape de un tanar preot spaniol, Nino de Guevara (personaj construit cel putin dubios…), care il convinge sa se mute in Toledo, unde avea sa gaseasca faima, bogatie si pe partenera sa de viata, Jeronima (Laia Murul). Oricat ti-ar placea biografiile sau lucrarile artistului El Greco, nu poti sa nu observi ca filmul este aproape integral o neinspirata parada a modei, de tipul "Hai sa imbracam actori in costume de epoca si sa-i punem sa defileze prin decorurile astea frumoase. De ce n-ar fi asta suficient?…".
"El Greco" pare mai degraba un exercitiu de rutina bifat de veteranul regizor cretan Yannis Smaragdis (Cavafy). Cineastul declara cu mandrie, cu ocazia oricarui interviu, ca este nascut pe aceeasi strada, la doar cateva case departare de locul in care s-a nascut insusi El Greco. Frumos, dar nu indeajuns incat sa-l legitimeze a aduce pe ecran un astfel de subiect.
