Pe masura ce zilele trec, criza la nivel mondial pare ca se tot adanceste. Oricum, nu prezinta semne ca ar da inapoi. Dimpotriva, cuprinde mai peste tot in lume aproape toate sectoarele economice. Regiuni care pareau sa scape mai putin afectate intra serios in colimator. Viata scoate la suprafata vulnerabilitati peste vulnerabilitati, unele nebanuibile, rezultand din legaturi dintre fenomene care apareau pana nu de mult de sine statatoare, fara conditionari reciproce.
O analiza a FMI aduce in atentie o vulnerabilitate extrema a tarilor din estul Europei, care izvoraste nu din deficiente interne, ci din structura capitalului strain ce le-a utilizat ca teren de expansiune: cea fata de numai cativa finantatori externi!
Deci nu este vorba doar de vulnerabilitatea fata de finantarea externa in general – vulnerabilitate aparuta in urma procesului de crestere economica din ultimii ani bazata disproportionat pe consum din import, adica pe seama si cu pretul deficitului extern, prin care, cumulat, s-a strans in numai cativa ani o fabuloasa indatorare externa!
Indatorare externa a carei rambursare a ajuns acum extrem de costisitoare, in conditiile crizei financiare si economice internationale, care a restrans si scumpit sever creditarea. Este vorba insa de o vulnerabilitate mult mai periculoasa, rezultand dintr-o dependenta nediversificata fata de finantarea externa doar din foarte putine surse!
Sistemul bancar din Romania – format practic numai din banci straine – nu are o structura diversa din punctul de vedere al capitalurilor implicate. In sistem nu exista practic banci britanice, nu exista banci germane, nu exista banci americane! Chiar bancile spaniole, belgiene si italiene au o prezenta derizorie. si, cu exceptia unei banci franceze puternice pe piata, in rest este vorba numai de banci austriece si grecesti.
Bancile straine din Romania au asigurat anul trecut cam 70% din finantarea externa. si 80% din cele 70 de procente au venit din partea bancilor straine cu reprezentare puternica in sistem (respectiv banci austriece si grecesti, impreuna cu banca franceza amintita). Deci Romania este dependenta masiv (in proportie de circa jumatate) de banci austriece si grecesti in finantarea externa. Acest lucru poate fi un dezastru. si avertismentul FMI este extrem de pertinent!
Este dramatic ca o ditamai tara sa depinda disproportionat de mult de numai doua surse de finantare, ambele nu de prima mana la nivel mondial. Aceasta dependenta nediversificata poate exploda chiar si fara cutremure majore pe piata romaneasca sau pe pietele austriaca si greceasca, ori pe pietele din regiune. O dependenta similara nu mai exista decat in tarile baltice fata de bancile suedeze. Desi situatia acolo pare mai putin exploziva, avand in vedere dimensiunile liliputane ale tarilor baltice.
Vulnerabilitatea Romaniei, determinata de dependenta masiva fata de finantarea externa din surse nediversificate, este accentuata de precaritatea, de asemenea relevata de analiza FMI, a posibilitatilor de finantare din partea principalei surse: cea austriaca! Bancile austriece s-au intins precum caracatita in regiune, avand prezente puternice si in Slovacia, si in Cehia, si in Bulgaria, si in Croatia, si in Ucraina. Este foarte posibil – daca nu chiar probabil – ca, la un asemenea areal de extindere, evident peste posibilitatile lor organice, bancile austriece sa nu poata face fata cerintelor de finantare venind deodata din toate tarile mentionate. si este de ajuns sa intervina o defectiune intr-un loc ca problemele sa se propage in intreg lantul.
Studiul FMI calculeaza expunerea bancilor austriece fata de clientii lor din regiune ca depasind 70% din PIB-ul Austriei. In aceste conditii, un soc se poate propaga oricand si rapid de la o tara la alta, afectand si tara de origine a finantatorilor. Deja grupul austriac Erste, care s-a intins cel mai mult in centrul si estul Europei, reclama nevoi de finantare de peste 7 miliarde de euro. Iar guvernatorul bancii centrale a Austriei a cerut bancilor austriece sa puna frana transferurilor de bani, din care multi primiti de la statul austriac, catre subsidiarele lor din Europa de Est.
Nici guvernatorul bancii centrale a Greciei nu s-a lasat mai prejos, "recomandand" in clar bancilor grecesti sa nu mai trimita fonduri pentru creditari subsidiarelor lor din Balcani.
Singura solutie de contracarare este diversificarea pe cat posibil a surselor de finantare externa. Ceea ce nu este lesne la indemana unei tari ca Romania, legata de maini si de picioare. Astfel ca unica solutie operationala pe termen scurt este apelul la finantare din partea FMI, care se impune acum nu atat pentru depasirea problemelor de finantare a deficitului extern si deficitului bugetar, cat mai ales pentru evitarea pericolului strangularilor derivand din dependenta de finantare din surse nediversificate.