Sunt o amatoare de biopicuri, biografiile epice aduse pe ecran, sunt din categoria celor care pot sa SE UITE incontinuu la vieti fictionalizate si filmate, de la PATIMILE lui Christos la Lista lui Schindler. Iar ecranizarile biografiilor de mari pictori pot fi la fel de relaxante ca rasfoitul de albume ilustrate.
Nu spun ca toate filmele de gen sunt de vazut asa, doar ca sa treaca timpul. "Surviving Picasso" (in regia lui James Ivory, cu Anthony Hopkins in rolul pictorului) este cinematografic impecabil si are momente care-ti ingheata sudoarea pe sira spinarii. "Lautrec", filmul de acum zece ani al lui Roger Planchon, e o tragicomedie despre biografia tragicomica a lui Henri de Toulouse-Lautrec; e uimitor vizual si cu o grija aproape antropologica pentru detaliile epocii. Numai cu lista filmelor de succes care ecranizeaza vieti de pictori, si pot umple intreg spatiul dedicat acestei cronici: oscarizatul "Frida", sau "Lust for Life", cu Kirk Douglas pe post de Vincent Van Gogh, intr-un film in care au fost filmate vreo 200 de tablouri originale ale pictorului, si asa mai departe… Toata aceasta introducere era necesara ca sa punem lucrurile in ordine: asta este cronica unei amatoare a genului, si dupa toate standardele eram chitita sa-i gasesc partile bune. O biografie de pictor, cu o existenta atat de spectaculoasa, nu avea cum sa o dea in bara – scenariul parea ca si scris. Filmul este o coproductie Grecia-Spania-Ungaria, in care Hollywood-ul nu si-a bagat coada. Regizorul este cretan, ca si El Greco, asa ca filmul promitea sa aduca o incursiune personala si autentica in lumea celui nascut sub numele de Domenikos Theotokopoulos.
Filmul se vrea un tribut, un elogiu, si intelegi repede ca vei asista la o poveste despre un tip fara cusur, un personaj prin excelenta pozitiv, asadar neplauzibil si lipsit de credibilitate. Eroii de tipul acesta sunt plicticosi in filme, iar noi, pacatosii de spectatori, nu sfarsim prin a-i admira, ci ne devin antipatici. Povestea e sufocata de patriotism elen si dubioasa in ceea ce priveste autenticitatea istorica – dar n-am sa intru si in asta acum, pentru ca in zilele acestea trebuie sa fim cu bagare de seama vizavi de nationalismul grecesc. Drept dovada, la scurt timp dupa lansare filmul numarase 650.000 de spectatori platitori in Grecia, pe cand oriunde in alta parte a fost lansat, "El Greco" s-a dovedit un esec jenant. La baza peliculei sta un roman biografic, dar filmul se ia prea mult in serios, si realizatorii par obsedati de orice detaliu, incat iti lasa impresia ca ar fi mai aproape de adevarul istoric decat sunt de fapt. "El Greco" este mai mult un film despre cat de smecher e barbatul grec, si cat de fraieri erau si spaniolii cu inchizitia lor cu tot, decat despre artist sau creatia sa. Iar in biografia artistului renumit pentru felul in care a folosit lumina, si ale carui personaje sunt incarcate, fiecare in parte, cu o lumina proprie, ei bine, in biografia acestui artist bifarea creatiei se rezuma la replici de genul "protejarea luminii de intuneric", repetate iar si iar. Pasionatilor de arta nu le dau mai mult de 30 de minute in sala. Asta, bineinteles, daca au reusit sa treaca peste socul lingvistic. In mod clar, abordarea denota ca realizatorii si-au dorit ca filmul sa aiba o cariera internationala – un excelent lobby grecesc, menit sa puna lucrurile in ordine: cel mai celebru pictor spaniol era de fapt super grec. Asa ca filmul trebuia vorbit in engleza. Dar se mai intelege cat de grec era El Greco? Mai bine se va vorbi si-n greaca. Si cu Spania cum facem? Hai bagam si niste spaniola. Personajele isi dau replici asa, poliglot, si se inteleg de minune. Iar pentru spectator e socant vreo cinci minute. Apoi poti iesi din soc si din sala.
El Greco
Biografic, Grecia/Spania, 2007, 1h 59min.
Regia: Yannis Smaragdis
Cu: Juan Diego Botto, Nick Ashdon
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Movieplex Plaza, Cityplex), Bacau (Cinema City).