13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalMyanmar, demisie la nivel înalt. Președintele a părăsit funcția

Myanmar, demisie la nivel înalt. Președintele a părăsit funcția

“Preşedintele Htin Kyaw a cerut pe 21 martie 2018 să fie demis din funcţie”, a anunţat preşedinţia într-un scurt comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Acest intelectual, fiul unui renumit poet birmanez şi prieten din copilărie al lui Aung San Suu Kyi, a devenit în aprilie 2016 primul civil în această funcţie de zeci de ani.

Preşedinţia nu a oferit niciun motiv pentru a explica demisia, însă Htin Kyaw a părut foarte slăbit în ultimele luni şi speculaţiile despre starea sa de sănătate s-au înmulţit în presă.

Aung San Suu Kyi l-a numit pe Kyaw în acest post, care este în principal onorific, deoarece ea nu poate ocupa această poziţie din motive constituţionale – le este interzis persoanelor care au copii de naţionalitate străină – cum este cazul lui Aung San Suu Kyi, care are doi fii britanici – să deţină funcţia de preşedinte.

Neputând schimba Constituţia, ea a explicat foarte clar după alegeri că va avea puteri sporite faţă de preşedinte.

Aung San Suu Kyi are la dispoziţie şapte zile pentru a-i găsi un înlocuitor celui care s-a exprimat foarte puţin în timpul celor doi ani de activitate şi aproape niciodată asupra problemelor delicate, comentează France Presse, ptrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Mesajul lui Putin către români

Părintele regizor Ciprian Mega din Oradea s-a bucurat de un tur de forță la Moscova, grație ultimei sale producții cinematografice “21 de rubini.” Marele...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă