Sunt inca sub puternica impresie lasata de lectura declaratiei domnisoarei Elena Basescu, care, pe un ton ultimativ, spune: Domnule Hrebenciuc, lasati-mi familia in pace! O replica de telenovela perfecta. Doi tati dusmani politici si doi copii care se iubesc, ca apoi sa se desparta pentru totdeauna pana la urmatoarea petrecere din clubul de noapte Bamboo. Nervi, lacrimi, dragoste, politica, sperante, deziluzii. Fetele Presedintelui, o telenovela rupta din viata, o viata rupta de realitate. Personajul-surpriza din noua productie este, nici prin minte nu mi-ar fi trecut, Marian Oprisan, stalpul PSD-ului din Focsani. Telenovela devine deja comedie.
Marian ii trimite zilnic flori Ioanei Basescu, notarita navetista in judetul Vrancea, si ii face curte, incercand apoi sa sara gardul de la PSD la PDL. Asa sustine Hrebenciuc senior, turnand gogosi cu telefonul prin redactiile ziarelor. Marian declara, clar si raspicat, ca totul este minciuna, ca este mana lui Hrebe, ca el nu este omul lui Basescu si ca nu vrea decat sa ramana acelasi stalp al PSD-ului in Focsani. Numai ca, se stie, stalpii au o soarta ingrata atunci cand trec pe langa ei caini de tipul lui nea Viorel Hrebenciuc. Se uda.
Acum, in PSD este o mare batalie pentru posturile de caini. Iar cine nu este caine automat trebuie sa fie stalp si… Cui ii convine ingrata pozitie de stalp in fata unui caine? Mitrea si ai lui, adica Oprea si Oprisan, sunt stalpii partidului pe care-i uda cu spor Geoana, Hrebenciuc si Vanghelie, actualii caini rai care sar si musca, pentru a aplica corect in ministere si in teritoriu principiul cainesc al impartelii in politica: ciolanul si ham-ham-ul.
Cred ca in PDL este mai simplu decat in PSD. Tot partidul este un singur stalp in jurul caruia se invarteste un singur dulau, Traian Basescu. Acesta, in plimbarea lui prin parcul politicii romanesti, se mai opreste cate un pic si pe la tufa de oligarhi, si pe la copacul cu unguri, si pe la roata masinii trusturilor media si le mai rusineaza, asta ca sa le intre bine in cap tuturor cine-i caine si cine nu.
Astazi, de Ziua indragostitilor, le-as propune tuturor sa se lase in grija lui Cupidon, sa nu mai fie nici caini, nici stalpi, ci sa redevina oameni si sa se iubeasca, macar de dragul aparentei. Sa-si trimita reciproc inimioare si sa-si scrie versuri de amor. Iata, de pilda, cum i-ar scrie pe inimioara Vanghelie lui Gabriel Oprea, dupa ce a reusit sa-l dea jos din functia de ministru de Interne: Eu nam vrut sa-ti fac un rau/ Deci imi pare forte rau/ Eu am vrut s-ati fac un bine/ Deci imi pare foarte bine.
Vantul iubirii si al impacarii bate si la domnii Mitrea si Geoana. Au lasat vorbele grele la televizor, iar cand s-au intalnit, acum vreo doua zile, in Parlament s-au imbratisat si si-au spus "La multi ani!". Brusc, dl Geoana s-a imblanzit? Nici o muscatura, nici un atac la beregata? S-au sters vorbele grele dintr-un foc? Sau de vina este Cupidon, ingerasul care infige sagetile iubirii in inimile oamenilor facandu-i sa se indragosteasca si sa se impace?
Dar cine-i Cupidon de stie atatea despre toti si ii combina cum vrea el? Desigur, Viorel Hrebenciuc. Nu este el seful sectorului suflete? Nu stie el totul despre toti? Nu da el tot timpul din aripioare si trimite sageti exact acolo unde interesele o cer? Iata de ce propun ca in ziua de 14 februarie sa nu mai fie sarbatorit Sfantul Valentin, ci Sfantul Viorel. Sfantul Viorel Sforelnicul, ocrotitorul indragostitilor de putere.
P.S. Replica lui Mircea Geoana, "Cine e Mitrea? Nu are nici o functie in partid, asa ca nu ma intereseaza", rostita duminica trecuta la Realitatea TV, trebuie daltuita pe soclul monumentului luptei hazlii pentru putere, care il infatiseaza pe politicianul roman calare pe alt politician roman, pus in patru labe, cu zabala la gura si cu pintenu-n coasta. Aici, pentru delectarea dvs., va propun urmatoarele perechi cal-calaret: Vanghelie calare pe Oprea, Hrebenciuc calare pe Geoana, care-i deja calare pe Mitrea, Iliescu pe PSD, DNA-ul calare pe Nastase, Basescu calare pe Boc si, in fine, Udrea calare pe situatie. Ar mai fi criza calare pe tara, dar asta nu este monument, este realitate, si nu e calarie, e tragedie.
