22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomiePremierul şi preşedintele Academiei Române vor conduce Comisia pentru trecerea la euro

Premierul şi preşedintele Academiei Române vor conduce Comisia pentru trecerea la euro

Executivul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind constituirea Comisiei naţionale de fundamentare a planului de adoptare a monedei euro, care va prezenta până pe 15 noiembrie spre asumare politică atât calendarul, cât şi planul naţional de adoptare a monedei euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

“În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care s-a decis constituirea Comisiei naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie, practic, va pregăti calendarul de intrare a României în mecanismul de supraveghere şi de adoptare a monedei euro, precum şi toate acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti şi asigurarea unei convergenţe reale. Până pe data de 15 noiembrie 2018, Comisia naţională va prezenta spre asumare politică atât calendarul de trecere la moneda euro, cât şi planul naţional de adoptare a monedei euro”, a precizat Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, pentru a se asigura o largă reprezentativitate, din această comisie vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor publice guvernamentale cu responsabilităţi în pregătirea aderării şi derularea reformelor structurale, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai confederaţiilor patronale şi sindicale, ai BNR, ASF, personalităţi ale ştiinţei, culturii şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai structurilor asociative.

Comisia va fi condusă de doi copreşedinţi – premierul şi preşedintele Academiei Române şi doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi vicepremierul cu atribuţii în domeniu desemnat de prim-ministru prin decizie.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că în coordonarea comisiei se vor înfiinţa grupuri tematice de lucru pe mai multe paliere – finanţe publice şi problematică monetară şi financiară, reformă şi modernizarea pieţei muncii, a educaţiei şi a sănătăţii – pentru clarificarea aspectelor legislative şi pentru informarea publică şi protecţia consumatorilor.

Cele mai citite

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă