A mai murit un om intr-un spital, purtat nu stiu cate ore de la o sectie la alta, fara ca macar cuiva sa-i treaca prin cap sa vada ce suferinta are. Culmea cinismului este motivatia cu care a fost transferat de la nu stiu ce sectie la nu stiu ce sectie: nu are asigurare medicala. Intr-un alt spital, un nou-nascut cu fractura de femur este tratat cu comprese reci. De ce nu, Doamne, iarta-ma, cu "rugi la Preacurata", cum se spunea candva? Unul dintre medicii care l-au lasat sa moara de infarct pe cetateanul de 62 de ani spune, pur si simplu, ceva de genul: atata i-a fost lui dat sa traiasca sau: ii sunase ceasul. Pai, atunci, nu e mai simplu sa inchidem spitalele si policlinicile, si cabinetele medicale de orice fel si sa asteptam in liniste, ca sa nu starnim panica, sa sune ceasul fiecaruia? Dar, lasand glumele sinistre la o parte, in asemenea cazuri nu exista, ca la aceia carora li se iau carnetele de conducere, sanctiunea trimiterii din nou la scoala?
In paralel, stirile ne-au readus in amintire cazul fetitei care si-a pierdut viata in urma unei operatii de polipi! Povesti demne de un cosmar mai putin european. Dar povesti ale unor vieti irosite din cauza tembelismului unor profesionisti care si-au uitat juramantul prestat la iesirea de pe bancile universitatii.
Urmarim persistenta unei mentalitati reprobabile in actele politice si nu le dam atentie acestor simptome de la sol, ca sa zic asa. Pretul mic pe care-l are o viata este un simptom clar de inapoiere a societatii. Indeobste, societatea care declara omul ca fiind "cel mai de pret capital" nu dadea nici doi bani pe viata unui om. "Telul" si "principiile" erau mai de pret. "Viitorul luminos" conta mai mult decat sanatatea unei natiuni intregi, ma rog, minus nomenclatura. Dar catre ce "viitor luminos" priveste dom’ doctor din spitalul de la Slatina, unde pacientul a murit din neglijenta personalului? Normal mi s-ar parea ca unor asemenea oameni sa li se ridice definitiv dreptul de a mai practica medicina.
Dar cu lipsa asta de cadre medicale… si cand cei mai buni si mai constiinciosi pleaca in strainatate… si cand nici medicii pensionari s-ar putea sa nu mai aiba dreptul de a lucra in sistemul de stat, atunci te multumesti cu ce-ti ramane.
In urma cu aproape 13 ani, un important scriitor si editor a fost adus, tot asa, la urgenta unui mare spital din Capitala, aruncat undeva pe un pat, in toiul unui infarct, si lasat acolo cateva ore – era noapte – pana cand, dimineata, cineva s-a milostivit sa vina sa-l vada. Prea tarziu si scriitorul a murit. Presa nu a scris nimic atunci, pentru ca familia s-a resemnat. Nu stiu daca acum asemenea lucruri s-ar mai putea petrece si in Bucuresti, dar e destul ca se intampla intr-un spital de provincie, pentru ca, la urma urmei, o viata e o viata oriunde. Sau asa ar trebui sa fie. Dar, fir-ar sa fie, aceasta vorba e, la noi, goala, ca atatea altele care se rostesc cu gurile pline in diverse ocazii, de preferinta electorale.
Si nu se intrevede nici dupa ultimele alegeri, cat de uninominale au fost ele, o ameliorare a cruntei superficialitati care ne guverneaza. Caci, desigur, pestele de la cap se impute, chiar daca miroase pe la coada.
O sa para ca neglijenta de la spitalul din Slatina nu are nimic de-a face cu minciuna generala, politica. Nu e asa. Cinismul doctorului care crede ca pacientului ii batuse ceasul e un biet reflex al celui cu care deputatii voteaza, in opozitie, majorarea salariilor profesorilor cu 50%, stiind ca asa ceva e imposibil, iar a doua zi, ajunsi la guvernare, nici nu se gandesc sa aplice legea votata, pentru ca nu sunt bani.
Ca si cum cand au votat nu stiau asta. Sigur, profesorii n-or sa moara din cauza neaplicarii legii votate cu atata iresponsabilitate. Dar trebuie neaparat sa moara cineva ca sa se ia masurile de ameliorare a unui sistem? Vi se pare fortata legatura? O retrag, dar raman sa cred ca un sistem e coerent si in bine, si in rau. Al nostru, parca, mai mult in rau.
