Fortat de imprejurari, cu ocazia sarbatorilor de iarna am redescoperit scrisul de mana. De mai bine de vreo zece ani scriu exclusiv pe computer. Placerea scrisului de mana o experimentez din ce in ce mai rar. Am uitat aproape si sa ma semnez. Tastatura, mouse, telecomanda – cati dintre noi nu sunt de multi ani sclavii celor de mai sus? A nu fi sclav a ceea ce posezi este o arta uitata. Computerul, televizorul, telefonul mobil, acestea sunt noile forme pe care le-a luat sclavia. Navigarea pe internet a luat locul cautarii de toate zilele cu care suntem datori lui Dumnezeu si acestei lumi. Explorarea sinelui si a lumii este redusa de multi semeni la cautarea pe internet. Amar si reductionist mod de a trai! Drumul omului spre starea de android este pavat cu intentii bune.
Unii veti citi aceste randuri, desigur, pe ecranul computerului si veti zambi cu ironie. Este o evidenta: nimeni nu poate fi total impotriva acestor mijloace tehnice. Dar cu conditia de a ne aminti zilnic de limanul aflat in noi insine. Cu conditia ca platosa acestor "oferte" sa nu devina corp al nostru. Folosesc tastatura computerului, dar nu uit ca am maini cu care pot mazgali fie si pe un perete. Navighez pe internet dar macar seara, inainte de a adormi, imi amintesc ca intai de toate sunt un calator prin aceasta lume care-si cauta limanul de lumina spirituala. O lume infinit mai complexa si mai frumoasa decat proiectia ei virtual-electronica.
Unii ajung sa-si verifice e-mail-ul din cinci in cinci minute pe zi caci il primesc acum si pe telefonul mobil. Altii sunt atat de dependenti de messenger incat fac nesfarsita gargara zilnica cu asa-numitii prieteni. Prietenia a luat de altfel forme de o rara parsivenie. Ma simt mai aproape de cineva aflat la celalalt capat al lumii numai pentru ca i-am destainuit prin internet secretele mele de suflet, chiar daca nu am stat niciodata sa vorbim fata catre fata. Este doar o imagine pe ecranul computerului, eventual o voce. Atat. Habar n-am daca in realitate nu este cumva chiar o persoana de alt sex decat ceea ce mi-a tot spus in nesfarsite mesaje electronice (au fost cazuri!).
Stau in prostie in fata televizorului, a computerului si uit sa ma mai minunez de complexitatea lumii reale. Fara a apela la aceste instrumente intermediare ma simt handicapat. Hai sa fim sinceri: de cate ori n-am avut stari de neliniste, cei mai multi dintre noi, atunci cand din diverse motive nu am mai avut acces la un televizor la care sa urmarim stirile ori la internet ca sa ne urmarim e-mail-ul? Pe cand singurul instrument real (si temporar) intre mine si Dumnezeu sunt doar eu insumi. Pana voi ajunge sa rostesc, precum Apostolul: nu eu mai traiesc ci Hristos traieste in mine… Cum arata oare lumea "filmata" de Dumnezeu? Dar calatoria "internautica" prin mine catre mine insumi, oare cum o fi si unde duce?
Scrisul acesta banal, cu pixul pe o coala de hartie – ce desfatare!
