22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialLideri sindicali de lux

Lideri sindicali de lux

Sindicalistii acuza ca presedintele executiv al Sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galati incaseaza din cotizatiile siderurgistilor un salariu lunar net de un euro pentru fiecare membru de sindicat, adica, in total, circa 200 milioane lei vechi.

Astazi are loc transarea conflictului dintre cele doua tabere din Sindicatul Solidaritatea de pe platforma Combinatului ArcelorMittal de la Galati. Mai multi lideri, in frunte cu prim-vicepresedintele coordonator Ilinca Diaconu, ii reproseaza presedintelui executiv al Solidaritatii, Gheorghe Tiber, stilul dictatorial de a conduce sindicatul, dar miza starii conflictuale nu este numai de natura relationala. Sindicalistii cer sa li se spuna si ce s-a intamplat cu banii adunati din cotizatii. Conform unor surse din sindicat, ar fi vorba de aproximativ 6 miliarde. Pentru sugerarea explicatiilor au fost date publicitatii documentele constitutive, respectiv "Protocolul de stabilire a conditiilor de colaborare/conlucrare a noului sindicat al siderurgistilor si dl Tiber Gheorghe", incheiat la data de 09.02.2004.

 

La art. 2 se prevede ca Gh Tiber va fi "ales/numit si va accepta ocuparea functiei de presedinte (copresedinte) executiv" iar la art 4 este prevazut si salariul lui Tiber: "Pentru exercitarea functiei de presedinte executiv, Sindicatul va asigura domnului jurist Gh Tiber un salariu lunar net in cuantum de cel putin 1 (un) euro/membru de sindicat, in afara celorlalte drepturi legale (indemnizatie de cazare, transport, diurna, etc.)". Cum Sindicatul Solidaritatea are acum 4.600 de membri, salariul net al lui Tiber ar trebui sa fie de 193 milioane de lei vechi. Dar au fost vremuri in care liderii Solidaritatii declarau ca sindicatul are 8.300 de membri! Tiber sustine ca nu ar fi incasat astfel de salarii, ca protocolul din februarie 2004 nu ar fi fost activat si ca pana in august 2008 a incasat salarii nete de 20 de milioane de lei vechi, iar din august si pana in prezent are un salariu lunar net de 35 milioane de lei vechi.

 

El sustine ca presedinta coordonatoare Ilinca Diaconu este "veriga slaba" si ea impreuna cu cei din tabara sa fac jocurile administratiei combinatului. Lui Tiber i se reproseaza si ca este patronul unui SRL, calitate incompatibila cu aceea de lider sindical. El a fost juristul principalei grupari sindicale de la fostul Sidex, Federatia Sindicala a Siderurgistilor, dar dupa ce in 2001 a parasit FSS si-a infiintat firma Tiberius Imperator Consulting SRL, J17/382/2003, care avea ca obiect principal de activitate consultanta pentru afaceri si management. Dar, pe langa "fabricarea de franghii si sfori", "productia de filme cinematografice", "coafura si alte activitati de infrumusetare" isi propunea si activitati sindicale, religioase sau patronale: "Activitati ale organizatiilor religioase" (9131), "Activitati ale organizatiilor economice si patronale" (9111) si "Activitati ale sindicatelor salariatilor" (9120).

 

Reprosuri similare i-au adus lui Tiber si liderii Sindicatului "Virgil Sahleanu", de la fostul Tepro Iasi, societate preluata de ArcelorMittal. In 2005, sindicalistii ieseni au dorit sa se asocieze intr-o singura federatie cu sindicatele din celelalte din celelalte trei societati detinute in Romania de ArcelorMittal. Principalul avantaj al unei astfel de federatii ar fi fost posibilitatea negocierii unui Contract Colectiv de Munca pe grupul intreprinderilor ArcelorMittal. Sindicalistii ieseni s-au retras din federatie, din cauza lui Tiber, care devenise presedintele Federatiei Solidaritatea Virgil Sahleanu: "Ne-am convins ca intre sustinerile domnului Tiber si realitate este o distanta foarte mare.

Desi scrisesem in statutul federatiei ca cel care ocupa o functie de conducere nu are voie sa fie patron, am descoperit ca dl Tiber avea societatea Tiberius Imperator Consulting SRL Galati. Dupa parerea noastra este un oportunist, un speculant, unul care nu doreste decat in interes personal sa isi foloseasca functia", ne declara la vremea aceea liderul sindicatului iesean, Constantin Rotaru. Astazi, multe dintre aceste acuzatii isi vor gasi explicatiile.

Cele mai citite

Probleme pentru Universitatea Craiova! Se amâna debutul lui Cicâldău

Universitatea Craiova se confruntă cu o problemă în ceea ce privește revenirea lui Alexandru Cicâldău, mijlocașul de 27 de ani, care continuă să fie...

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...
Ultima oră
Pe aceeași temă