2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPatogeneza cauzelor

Patogeneza cauzelor

De la Facerea Lumii, omul e un animal social. Platon, înţeleptul antic, i-a spus zoon politikon. Iisus n-ar fi reuşit să creştineze cinci continente dacă n-ar fi avut adepţi.

Barbarii au salvat Roma de la dezintegrare doar prin simplul fapt că nu i-au schimbat imperiului de Apus regulile, doar stăpânii.

Când Nero a dat foc Cetăţii Eterne, cu ajutorul gărzilor pretoriene, răspândacii săi au împrăştiat vestea că Simon Petru a pus la cale agresiunea, împreună cu creştinii săi. Acesta a fost motivul trimiterii la moarte a făuritorului scaunului papal.

Cauzele reprezintă un complex de întâmplări care preced și, în condiții determinate, provoacă apariția unor fenomene sociale. Acestea au soldaţi la vedere, recrutaţi îndeobşte din rândul tinerimii, dar cu strategi necunoscuţi. Sunt puse în scenă cu actori şi figuranţi pentru a produce acel fenomen denumit efect (azi feedback), servind iniţiatorului aflat în umbră.

Au existat războaie cu mi-litari şi fronturi ale ideilor. De pe urma celor dintâi au pierit milioane de oameni, în timp ce fronturile au schimbat orânduiri.

Se mai întreabă cineva cine au fost păpuşarii cruciadelor, ce i-a mânat pe templieri în luptă pentru găsirea Marelui Graal?

Tinerii români din 1848 au învăţat la Paris nodul să şi-l facă. Ajunşi acasă, au provocat revoluţia. Regimului boierilor i-au venit de hac progresiştii, ale căror idei au pus bazele unei identităţi naţionale lipsă. Ei au acţionat apţi combatanţi fără a primi riposta aşteptată, semn că şi conservatorii ştiau că „aşa nu se mai poate“. Au urmat Cuza şi apoi ocaua, cea care a nemulţumit clasa politică, şi s-a organizat prima lovitură de stat.

Tânăr fiind, credeam că Green Peace luptă pentru dreptul balenelor din mările Nordului la o apă curată. Zburând prima oară, prin anii ’90, de la Frankfurt spre Washington DC cu Delta Airlines, coperta revistei „Times“ m-a scos din iluzii. Celebra organizaţie nonprofit era finanţată, pe timpul Războiului Rece, de KGB pentru a urmări submarinele NATO.

Timpul a trecut. Partici-pând la un „Memorial Day“, am descoperit tristeţea supravieţuitorilor războiului din Vietnam. Ei credeau că au făcut „America Great Again“.  A fost primul război pierdut de SUA; a fost ne-voie de o divizie de strategi, care, împreună cu regizorii de la Hollywood, au muncit la schimbarea percepţiei colective.

Întors acasă, Radu Anton Roman m-a anunţat fericit că va fi traducătorul lui Jacques-Yves Cousteau pe perioada venirii navei „Calypso“ în Marea Neagră pentru un raid de prospecţii naturale. Fiind deja muşcat de şarpele puterii ideologizante a umbrelor, l-am rugat pe amicul meu de la Pro TV să fie atent la ce fel de activităţi va desfăşura nava exploratorului. După trei luni, mi-a confirmat temerea. Cel căruia i se spunea „Le commandant“ cobora în burta navei singur; acolo nu avea voie nimeni din echipaj. Afară era vopsit gardul, dedesubt era ascuns leopardul – am sărit râzând. Ce putea fi? – m-a întrebat naivul meu amfitrion, mare specialist în degustări mai bogate în calorii decât slana de porc, dar cu imunitate slabă la agresiunea perfidă a noului război al lumii. O misiune militară – am zis.

Războiul fratricid româno-român care se duce de ceva vreme este provocat de o cauză apărută ca ştevia primăvara. Regimentele de postaci, unii năimiţi de Unitate, alţii cu solda primi-tă de la Armata de ocupaţie, au sărit ca arşi la Ordonanţa 13. Preşedintele s-a dus la Guvern şi a văzut elefanţii. În acel moment mi-am dat seama că s-a produs declick-ul. Vizualul preceda un scenariu de luptă. Şi nu m-am înşelat.

O armată profesionistă de agitatori de profesie ţine de un an o ţară încordată cu o temă parazitară României profunde. Pe vremea Codurilor lui Predoiu, cele care instituiau dreptul serviciilor de a sălta orice politruc pe „suspiciune rezonabilă“, nimeni n-a sărit. Nu s-a opus. Armata adversă nu era pregătită.

Acum, prin „Corupţia ucide“, un plan de tensiune e pus în operă. E lesne de înţeles de ce jobless-ul şi pantsless-ul lider al mişcării este nominalizat la personalitatea europea-nă a anului. Omul şi-a îndeplinit misiunea, vine vremea pentru răsplată. Nimeni nu s-a întrebat cine îi plăteşte facturile, voiajele şi schimonoselile publice.

Noile religii, la fel ca cele vechi, sunt profund ideologizante. Într-o lume tot mai necreştină, prind cauzele atee, ba de salvare a licuriciului, ba de rezistenţă contra puterii.

Cum se creează o cauză? Simplu. Înainte de a fi fixată ţinta, strategii noului război psihologic lucrează cu stofa clientului. Ştiu că există segmente sociale reprezentative de oameni lipsiţi de identitate, care n-au curajul lui Max Blecher să se uite în oglindă şi să recunoască unde se află.

Fel de fel de complexaţi, de fiinţe asociale, obişnuite cu tăg-uitul mai mult decât cu ieşeala cu fetele la câmp, de bărbaţi neîmpliniţi profesional, alături de femei la menopauză se leagă de un catarg, nu ca Ulise, pentru o cauză de salvare. Aşa îşi vindecă depresiile. Chemările la adunările de protest au căzut la fix, peste o lume căzută în anomie. De la Gustave Le Bon ştim că mulţimea e psihologică. Singur individul e nimeni; împreună, mai mulţi, sunt toţi. Psihologia stadioanelor şi a revoluţiilor ne învaţă că e destul să stai cu chibritul lângă o ţeavă de gaz des-chisă.

Ideologia salvării a fost gândită încă de pe vremea când oamenii de decizie din jurul lui Lyndon Johnson au hotărât să schimbe numele prăvăliilor CIA din Europa cu „societatea civilă“. Dar despre cum a devenit societatea civilă societate militară, în alt episod.

Salvarea ţipă: „nino, nino!“. V-aţi întrebat oare dacă există atâţia pacienţi câte sirene macină aerul oraşelor într-o oră?   

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă