19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieFost vice-guvernator al Băncii Angliei: "Criza financiară a lăsat multe cicatrici în...

Fost vice-guvernator al Băncii Angliei: “Criza financiară a lăsat multe cicatrici în urmă”

“Economia globală creşte în sfârşit după o recuperare înceată în urma crizei de acum 10 ani. În sfârşit este vremea ca guvernatorii băncilor centrale să sprijine această revenire financiară şi să sprijine pieţele financiare. Riscul este ca volatilitatea în aceste condiţii să crească. Eu cred sincer că guvernatorii vor evita situaţia în care ei înşişi vor provoca o altă criză financiară, deci paşii lor vor fi foarte prudenţi, dar cred că vor răspunde la evoluţiile economice din ţările proprii. Încă o dată, există doar intenţii bune la nivelul băncilor naţionale, deci trebuie să fim prudenţi. Lumea rămâne plină de riscuri, iar criza financiară a lăsat multe cicatrici în urmă. Investitorii prin urmare ar trebui să recunoască aceste realităţi şi să ia măsurile de rigoare”, a spus Rachel Lomax.

Acesta a precizat că săptămâna trecută pieţele financiare s-au speriat atunci când au auzit şi când s-au gândit că ameninţările preşedintelui Trump la adresa Chinei ar putea duce la alte probleme, însă perspectiva în acest moment este cea mai bună.

De asemenea, Rachel Lomax a făcut referire la faptul că nu este pentru prima oară în Bucureşti şi că oraşul s-a schimbat.

“În ciuda vremii care nu e prietenoasă, Bucureştiul arată mai bine decât prima oară când l-am vizitat, în 1995. Credeţi-mă, există o transformare reală. Chiar şi venind de la aeroport am putut să observ. Da, într-adevăr poţi să vezi că mai sunt multe de făcut dar dacă te gândeşti de unde s-a pornit e clar că s-a înregistrat un progres”, a spus Rachel Lomax.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă