17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialGuvernul informal

Guvernul informal

Reuniunile "informale" ale Guvernului Boc seamana tot mai mult cu acelea ale consiliului national al vreunui partid important: au loc la munte sau la Vila 2 Lac, la Snagov, ba chiar si la Palatul Victoria. Iar presedintele real al acestui puternic nou partid de 70% este insusi presedintele tarii, ceea ce ii mai confera noii formatiuni politice cateva procente, desi nu avea nevoie ca sa guverneze discretionar nici macar de-o sutime.
Cat despre criza, in toate gurile ea este, pentru noi, una viitoare, de parca nu s-ar vedea cu ochiul liber ca e in toi, se inchid fabrici, se disponibilizeaza oameni, iar cresterea economica prognozata pentru anul acesta a si inceput sa dea inapoi ca racul, pana la nivelul zero si poate sub. In schimb, nu ducem lipsa de ample miscari de imagine. Una dintre ele, povestioara cu dl Gabriel Oprea care se duce, in prima zi de lucru dupa Anul Nou, ata la casierie (care?) sa achite un miliard si ceva de lei, incasati drept compensatie la o pensionare fara obiect acum.

 

Dl Boc ne-a spus-o in fata, cu decizia care il caracterizeaza, desi cred ca un jurist ar cam trebui sa stie ca nici chiar din pozitia de prim-ministru nu poate da legi cu actiune retroactiva. Or, miliardul si ceva compensatie al dlui Oprea era, cum ar spune Conu’ Leonida, "dupa legea a veche", iar cea noua se aplica din momentul publicarii ei in Monitorul Oficial. Dar inaintea dlui prim-ministru daduse un bun exemplu de demagogie populista dl ministru Radu Berceanu cu cei douazeci si ceva de directori dati afara pentru ca aveau salarii prea mari. Las la o parte faptul ca majoritatea acelor directori ar fi fost numiti, zice-se, chiar de dl Berceanu, in trecutul domniei sale mandat. Nu era normal sa se faca mai intai o analiza a agentiilor si directiilor unde lucrau acestia, sa se vada ce eficienta au, apoi sa se anunte ca, in ciuda rezultatelor, sa zicem bune, ale unora, salariile le vor fi reduse conform noului nomenclator stabilit de Guvern?

 

Bun, asta ar fi facut orice manager din domeniul privat, neinteresat atat de imagine cat de eficienta. In locul unei asemenea analize, de ce sa nu se reactiveze reflexul popular la care apela si Ceausescu atunci cand dadea vina crizei de alimente pe "harciogii" care adunau in camari cate 10 kg de zahar si tot atatea de faina, plus ceva ulei?
Cei care vreodata ar fi visat sa fim si noi ca Franta constata ca, incet-incet si macar intr-o privinta, ne apropiem de situatia de acolo, unde presedintele prezideaza frecvent sedintele de guvern in modul cel mai constitutional cu putinta. Ca sa nu mai vorbesc despre fratele mai mare al dlui presedinte Traian Basescu sau "licuriciul cel mare" cum ii spune domnia sa in inegalabilu-i limbaj colorat, unde presedintele statului e si prim-ministru de drept. Numai ca la noi dreptul, adica litera Constitutiei, ar parea sa spuna altceva.

 

Nu-i nimic, o sa modificam Constitutia si totul va merge struna. Ca la modificat, ma-ntorc la Caragiale, suntem tari, sa se modifice, primesc, dar sa nu se schimbe nimic etc., etc. Fiecare guvern nou numit se apuca de "reforma": schimba titlurile ministerelor, pe unele le rupe in doua, infiinteaza ministere noi pentru clienti noi. Cu economiile pe salariile directorilor dlui Berceanu si altele cateva de acelasi ordin se vor fi acoperind cheltuielile pentru noile ministere aparute in Guvernul Boc?
Pe urma, parca era vorba, acum nu stiu cat timp, nu mult in orice caz, ca de la secretari de stat in jos aparatul ministerelor si agentiilor e asimilat corpului functionarilor de stat, asa cum deveneau si prefectii, fiind inamovibili pe criterii politice. Alta vorba goala cu care alegatorii sunt mintiti in mod constant.

 

Or, toate astea reprezinta simptomul unei instabilitati funciare, fundamentale, care va face din Romania o tara ocolita tocmai de cei pe care i-am vrea aici, adica intreprinzatorii straini sau romanii care au facut bani aiurea. Mereu si mereu aceeasi manifestare de indiferenta endemica fata de problemele natiunii, de interesul national, in ciuda faptului ca aceasta expresie cutreiera vesela toate gurile deschise spre a nu spune mai nimic. Sa dea Dumnezeu sa ma insel si coalitia de la guvernare sa fie una de ingeri, dar nu exterminatori… Cenusa e pregatita. O sa mi-o torn singur in cap.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă